Jertfa lui Iisus, jertfa mucenicilor, jertfa mieilor nevinovaţi are, pe de-o parte, sensul bobului de grâu care, pentru a aduce roade însutite, trebuie mai întâi să putrezească. Aceasta este, în primul rând, roada verticală, ce se aduce pentru desăvârşirea personală a omului ce se sacrifică. De aici vine sfinţirea şi îndumnezeirea omului.

Dar, pe de altă parte, această jertfă, pe lângă desăvârşirea personală, mai aduce roadă orizontală, căci grăuntele de grâu, odată putrezit şi apoi crescut, îşi multiplică boabele, hrănind prin aceasta oamenii, animalele şi păsările. Aceasta este, în al doilea rând, întinderea Împărăţiei Cerurilor, aprinderea focului coborât pe pământ. În cazul nostru „fiecare picătură din sângele creştinesc este o sămânţă pentru alţi creştini”.

Ceea ce e lupul pentru miel, agenţii atmosferici pentru grăuntele de grâu, acelaşi lucru este diavolul cu ispitele lui pentru om. Cununa de spini, piroanele, scuipatul, biciuirea şi moartea au constituit pentru Iisus agenţii atmosferici care au contribuit la descompunerea şi moartea bobului de grâu. Dar tocmai prin această suferinţă şi moarte, Mântuitorul a ajuns la Înviere, biruind lumea şi pe satan.

Dar dacă Iisus ar fi refuzat paharul ce I s-a întins în Ghetsimani, dacă ar fi respins suferinţa şi moartea, acest fapt s-ar fi putut asemăna cu bobul care, blindat cu o coajă impenetrabilă şi impermeabilă, n-ar lăsa să pătrundă umezeala, şi atunci bobul ar rămâne singur, neaducând roade nici vertical, nici orizontal – nici pentru el, nici pentru alţii.

(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 222-223)