Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, m-a vizitat la biserică un tânăr. Voia neapărat să-mi vorbeas­că în acel moment. Deci şi-a deschis inima şi s-a destăinuit: „Am proble­me cu preoţii, nu mă înţeleg! M-am dus la unul, dar n-am găsit înţelege­re, m-am dus la altul, dar nici acela nu m-a înţeles. M-am dus şi la al treilea şi la al patrulea, dar la fel. Şi am rămas singur, am căzut în deznădejde!”.

Care era problema lui? „Părinte, eu sunt Profetul Ilie, şi am misiunea să schimb lumea, însă niciun preot nu mă crede! Acesta este necazul meu!”

Spunea acest lucru şi îl credea, fă­ră să realizeze că nu gândeşte bine. Nici prin minte nu-i trecea că, om fi­ind, poate să greşească. Era convins că nu el greşeşte, ci ceilalţi. Am încer­cat să-i schimb gândirea, dar în zadar. Şi mi-am amintit de vestitul părinte aghiorit Daniel Katunakiotul, care zi­cea: „Mai lesne scoţi din gura celuilalt un dinte cariat (atunci dinţii se sco­teau fără anestezie!) decât din mintea lui un gând «putred» pe care-l soco­teşte corect!”. (Orice gând al tău, oricât de nefolositor ar fi, din pricina egocentrismului bolnav, îl priveşti ca fiind bun. De pildă, toate necurăţiile ome­neşti sunt la fel de respingătoare, însă ego-ul tău într-un mod le vede pe ale tale şi în alt mod pe ale celuilalt. Cugetă acum cum percepe cu­getarea ta, o socoteşte plină de înţelepciune. Deci ia seama să preţuieşti gândirea celuilalt şi să ai în vedere sfatul lui!).

Prin urmare, dacă acest tânăr ar fi găsit un preot care să „îl înţeleagă” şi să-i spună: „Ia sabia şi treci la treabă, căci eu sunt cu tine”, cât de mult l-ar fi „uşurat!” Ar fi zis: „În sfârşit, am găsit şi eu pe cineva care mă înţele­ge!”. Însă, pentru că nimeni n-a fost de acord cu el, în loc să-şi pună semne de întrebare în dreptul său, arunca vina pe preoţi.

Şi noi ne spunem dorinţele şi pla­nurile noastre duhovnicului, cerându-i, din pricina egocentrismului, să le încuviinţeze. Dacă ni le respin­ge, vom spune necăjiţi: „Duhovnicul nostru nu ne înţelege. Este îngust la minte!”. Şi astfel jucăm teatru! Pe de o parte, spunem că suntem netrebnici şi nemernici şi, pe de altă parte, socotim egoismul care se află în noi inspirat de Dumnezeu. Nu-l scoatem din cap nici cu „cleştele”. În tot cazul, suntem nemernici şi netrebnici.

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 92-94)