Ce este credinţa? Se dau credinţei multe definiţii, dar adevărata credinţă este o certitudine, „certitudinea despre existenţa lui Dumnezeu ca realitate personală supremă... şi despre cele comunicate de El prin revelaţie” (Dumitru Stăniloae). După altă definiţie, aproape tot aşa de bună, „credinţa este încrederea firească a omenirii în dragostea părintească a lui Dumnezeu” (Pestalozzi). Cine crede se încrede în Dumnezeu; ca elevul în dascălul său şi copilul în părintele său. Credinţa nu caută, ci vede pe Dumnezeu, oarecum Îl experimentează şi se bucură de El ca de cea mai scumpă comoară. În credinţă ne întâlnim cu Dumnezeu şi trăim în El. Răsplata imediată a acestei trăiri este o bucurie sfântă, religioasă; e bucuria unui dor împlinit, bucuria vederii fiinţei celei mai dragi, bucuria negrăită a întâlnirii tainice cu Dumnezeu. Experienţa aceasta ne dă certitudinea în existenţa personală a lui Dumnezeu, certitudine mai sigură şi mai tare decât toate probele, decât toate dovezile şi argumentele pe care le aduce raţiunea logică în sprijinul adevărului despre existenţa lui Dumnezeu.

Calea credinţei este calea cea mai scurtă şi cea mai dreaptă, calea cea mai lăudată şi binecuvântată pentru a ajunge la Dumnezeu. Cei mai mulţi oameni se întâlnesc cu Dumnezeu prin credinţă şi prin faptele cele bune de credinţă.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, pp. 153-154)