Duminica a II-a a Triodului ne pune înainte Pilda fiului risipitor, a tânărului care şi-a cheltuit în desfrânări toată moştenirea părintească şi a ajuns argat şi porcar, adică rob al patimilor celor ruşinoase. Ce l-a făcut să se gândească la tatăl său? Lipsa, foamea, mizeria vieţii. Dacă omul nu se smereşte de bunăvoie, Dumnezeu tot nu-l lasă; îi trimite neczuri, încercări, boli, suferinţe, ca să-l trezească. Pentru că smerenia trupească mai uşor aduce smerenia sufletească şi omul se trezeşte, „îşi vine în sine”. Nevoinţele pustnicilor: posturile aspre, privegherile de toată noaptea, ostenelile trupeşti au şi acest rost, să smerească trupul şi, prin aceasta, mai uşor să smerească sufletului. Chiar dacă nu o face de bună voie, omul ajunge astfel să-şi dea seama de starea decăzută în care se află, de robia şi de neputinţa sa şi aleargă la Dumnezeu, Singurul Care poate să mântuiască. Aceste două atitudini sunt strâns legate împreună şi amândouă absolut trebuitoare pentru izbăvire. Tâlharul pe cruce şi-a recunoscut fărădelegile şi tot atunci a strigat: „Pomeneşte-mă, Doamne!”; de aceea a auzit: „Astăzi vei fi cu Mine în Rai!” (Luca 23, 42-43); Iuda însă, deşi s-a căit de fărădelegea sa, în loc să alerge la Învăţătorul, a mers la templu, a aruncat arginţii şi ducându-se, s-a spânzurat (Matei 27, 5).

Pilda fiului risipitor tocmai acest rost are: să ne îndemne să alergăm degrabă la Tatăl, îndată ce ne-am văzut cum suntem, ca să nu cădem în deznădăjduire. Şi pentru ca să alunge de la noi îndoiala, teama, ruşinea, ne pune înainte cea mai desăvârşită icoană a milostivirii şi bunătăţii dumnezeieşti. Oricât de multe păcate am fi făcut, să nu ne îndoim de iertare; niciodată nu este biruită milostivirea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu „Care aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat pentru dânsa” (Ioan 3, 16). „Milostivirea lui Dumnezeu este foc arzător. O, de am avea noi atâta ardoare pentru El, câtă duioşie părintească are El pentru noi!”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

(Protosinghel Petroniu Tănase, Uşile Păcăinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, pp. 18-19)