Sfinții Părinți își mărturisesc fidelitatea față de Dumnezeu prin spovedanie
Întotdeauna citim și înțelegem de la Sfinții Părinți că ei își mărturisesc fidelitatea față de Dumnezeul slavei și cad la pământ și Îl slăvesc pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. Și ei, deci, se mărturisesc, dar la ei nu este mărturisire de pocăință, ci de slavă, de doxologie, de preamărire și este cu totul altceva. Și cei din Vechiul Testament suspină: „Din adânc am suspinat, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!”. Dar când vine Hristos în lume, Își dă viața pentru noi și învie și Se înalță la ceruri.
Mântuitorul ne lasă Taina Spovedaniei, singura Sfântă Taină pe care a instituit-o după Înviere. Căci, intrând în acel foișor, unde erau ascunși ucenicii de frica iudeilor, le-a zis: „Pace vouă!”, i-a îndemnat să nu se teamă, a suflat peste ei și a rostit cuvintele: „Luați Duh Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, iertate vor fi și cărora le veți ține, vor fi ținute”. În clipa aceea, Mântuitorul, știind că se va înălța de-a dreapta Tatălui, lasă ucenicilor Săi, Apostolilor și, prin ei, episcopilor și, prin episcopi, preoților, această Taină unică pe pământ și în Cer: Taina dezlegării sau iertării păcatelor.
(Părintele Ioanichie Bălan, Spovedania, Taina Împăcării, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 8-9)