Cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai încheiem perioada pregătitoare şi deschidem calea Postului Mare: cele şapte săptămâni înaintea Sfintelor Paşti. Ne aflăm la un moment de răscruce, o culme şi un hotar…

În fiecare duminică ni s-au înfăţişat două căi: smerenia vameşului am văzut-o faţă-n faţă cu mândria fariseului; pocăinţa fiului risipitor ni s-a arătat faţă-n faţă cu îndărătnicia şi mândria fratelui său; binecuvântarea a despărţit pe cei de-a dreapta Marelui Judecător de blestemul pe care l-au primit cei de-a stânga Lui. Sfânta Biserică ne pune în faţă această alternativă ca să ne adâncim în noi înşine şi să vedem: suntem ca vameşul, smeriţi, sau suntem mândri ca fariseul. Retrăim pocăinţa fiului rătăcit, dar întors, sau suntem ca fratele cel mare, îndărătnici şi mândri? Putem nădăjdui la binecuvântare sau trebuie să ne temem de blestem?

În Predica de pe munte, Iisus spune: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, căci largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7, 13-14). Noi singuri alegem calea. Izgonirea şi iertarea ne sunt înfăţişate ca un semnal de alarmă, dar şi ca un îndemn în vederea Paştelui...

A venit vremea acestei schimbări. Sfânta Biserică ne pregăteşte prin cele două căi puse înainte. Alege creştine, alege tu, omenire, vrei să fii al lui Dumnezeu sau al satanei? Eşti liber să alegi şi ai minte să descifrezi ce este bine şi ce este rău. Să nu iei binele drept rău şi răul drept bine. Trebuie să păşim cu inima curată în Postul cel Mare, în vederea Paştelui, a trecerii noastre de la omul trupesc la omul duhovnicesc, pentru ca nu numai cu gura, dar şi cu strunele sufletelor noastre să putem cânta „Hristos a Înviat!”.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, volumul II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 50-51)