Timpul este prețios, foarte prețios pentru monah și pentru monahie. Avem treburi, canon, Rugăciunea Lui lisus, slujirea noastră zilnică, îl avem pe Însuși Hristos! De ce să pierdem vremea cu gândurile.

Să nu stăm la discuții cu gândurile! Disprețuire totală! Gândurile, dacă nu le dai importanță, pleacă, nu stau. Dacă le întreținem, își vor face cuib în noi. Am semnat cumva vreun contract sau vreo înțelegere cu gândurile? Sau avem vreo încăpere deosebită în care să le primim și să le servim cu o cafea si ceva dulce, să le ospătăm!

De aceea „să stăm bine!”. Să așezăm o barieră puternică între noi și gânduri. Gândul ne contaminează întregul om lăuntric, ne denaturează viața, ne-o strică și ne-o face netrebnică. Ne convine așa ceva! Nicidecum! Dacă vorbim cu Dumnezeu, gândul pleacă. Când rostim rugăciunea, gândul fuge, se depărtează și dispare. Fiecare să intre în chilia lui și să-L vadă pe Domnul Cel înviat. Niciodată cu gânduri în chilie.

(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm Cerul în inimile noastre, Editura Doxologia, Iași, 2014, p. 44)