Rugăciunile sfinților mai țin echilibrul lumii
Rugăciunile sfinților mai țin echilibrul lumii, ele sunt ca niște jertfe aduse lui Dumnezeu continuu. Când sfinții din ceruri nu vor mai avea următori pe pământ, adică atunci când nu vor mai fi sfinți pe pământ să se roage pentru o lume bună, pentru echilibrul universului, va fi aproape pieirea pământului și a tot ceea ce este pe el.
Așa cum negura domnește noaptea și este biruită prin câte una sau mai multe făclii aprinse, tot astfel rugăciunile sfinților și înșiși sfinții existenți pe pământ sunt niște făclii în timpul nopții, cu care te poți călăuzi pentru a merge mai departe. Neexistând nicio făclie, toată noaptea va fi a stăpânitorului întunericului, adică a diavolului.
În Biserica noastră Ortodoxă există următoarea ordine sau ierarhie, în ceea ce privește cinstirea persoanelor sfinte precum și adorarea lui Dumnezeu.
Lui Dumnezeu I se aduce cult de adorare, în limba greacă latria, adică I se aduce cinstirea absolută pentru că El este Adevărul absolut și Izvorul întregii existențe.
Sfinților, ca cei ce au luptat pentru spiritualizarea materialului, pământescului și ca cei ce sunt mijlocitori între oamenii de pe pământ și Dumnezeu, li se aduce un cult de venerare, în limba greacă dulia, cinstire.
Iar Maicii lui Dumnezeu, ca ceea ce s-a învrednicit a depăși chiar și pe sfinții îngeri, singura ființă omenească care a depășit toate rânduielile firii, i se aduce un cult de supravenerare, supracinstire, în limba greacă hiperdulia, adică depășește pe a tuturor sfinților. Toate aceste trei cinstiri nu trebuie confundate, ci deosebite.
Sfânt este acela care prin viața sa, pământească fiind, încearcă și reușește în cea mai mare parte să imite pe cea îngerească, încheie prietenii cu sfinții îngeri și cu Dumnezeu, deci devine „prieten” al lui Dumnezeu și, mai mult, „casnic” al lui Dumnezeu.
(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile și incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997, pp. 139-140)