Chelăria Mănăstirii Lavra avea destul rachiu pentru musafirii ce veneau în mănăstire. Acest frate care locuia în mănăstire se obişnuise cu băutura şi aflase un mod de a intra în beciul unde se păstra rachiul. Intra şi fura rachiu. La început nu s-a observat, dar, după o vreme, chelarul a băgat de seamă că lipseşte rachiu din vase şi din butoi şi a spus stareţului:

– Părinte Stareţ, cineva intră în chelărie şi ia rachiu. A luat destul de mult din toate vasele care sunt acolo.

– Trebuie să aflăm cine face asta. Pune pe cineva să pândească. Ba, mai bine stai tu.

Dar discuţia a auzit-o şi fratele Avacum – căci aşa se numea fratele cu pricina –, în vreme ce trecea pe lângă ei fără să fie observat. Chelarul a stat la pândă şi l-a prins pe „hoţ”. Acesta, fără să se ferească să fie văzut de cineva, s-a apropiat de chelărie cu un felinar în mână, a împins uşa, a intrat înăuntru şi s-a dus la butoi să-şi umple cu rachiu bidonul ce îl avea în cealaltă mână. Atunci chelarul a alergat de acolo de unde era ascuns şl s-a năpustit asupra hoţului, ca să nu fugă, dar a rămas înmărmurit când a văzut că „hoţul” era David.

– Părinte David, sfinţia ta eşti? Hai să mergem repede la stareţ.

Intrând la stareţ, l-au găsit acolo pe fratele Avacum, care, îndată ce i-a zărit, a spus ceva stareţului şi s-a grăbit să plece.

– Părinte Stareţ, iată făptaşul. Cine se aştepta la asta?

– Nicodime, nu te grăbi. David era singur? Cum a deschis uşa?

– Părinte Stareţ, uşa s-a deschis singură. Şi asta se întâmplă în fiecare seară. Nu mai încape discuţie. S-a aflat beţivul. Păcat de sfinţia ta, Părinte David. În mănăstire te admiram toţi şi te consideram sfânt.

– Părinte Nicodim, zise David, cine este sfânt? Toți suntem neputincioşi şi păcătoşi. Acum învățați-vă minte să nu mă mai cinstiţi.

– Frumoase cuvinte, spuse stareţul. Acum du-te la chilia ta şi te vom chema mai târziu. Şi dacă poţi şi nu eşti încă ameţit, fă-ți rugăciunea ta.

Imediat după aceasta, vine la chilia stareţului un părinte cu petrecere virtuoasă care se ostenea mult împreună cu stareţul pentru îndreptarea unui oarecare monah şi îi spuse:

– Părinte Stareţ, nenorocitul Avacum a fost găsit în grădină grav rănit. A căzut de pe zid şi ținea încă în mână o sticlă pe jumătate cu rachiu. Era beat. Iată cine fura rachiul!

– la stai, pentru că nu mai înţeleg nimic. Doar adineaori l-am prins pe David intrând în chelărie cu bidonul în mână ca să ia rachiu. Fratele Avacum mi-a spus mai înainte de a-l prinde pe David asupra faptului că l-a văzut de multe ori noaptea, intrând pe ascuns în chelărie. Dar aceasta o vom vedea.

– Ce spuneţi, Părinte Stareţ? Acest nevoitor sfânt să facă aşa ceva? Aceasta este lucrarea murdară a lui Avacum.

Şi într-adevăr aşa a fost. Monahul care îl apăra pe David i-a poruncit acestuia, ca din partea egumenului, să meargă să ia puţin rachiu de la chelărie. Dar a spus şi chelarului să-l urmărească ce va face. David însă s-a dus direct la stareţ să-l întrebe dacă poate să ia rachiu. Şi acest lucru i-a pricinuit o nouă cinstire de la călugării din Mănăstirea Lavra.

(Cuviosul David „Bătrânul” – „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 62-64)