Cele trei virtuți pe care le cere Maica Domnului de la călugării din Athos
Ați citit cum Maica Domnului din vremuri străvechi i-a pedepsit cumplit pe toți cei ce au năvălit asupra Sfântului Munte. Vă amintiți cum v-a acoperit cu acoperământul său în vremea Războiului Mondial. Cu mai multă grijă decât rândunica pe rânduneii săi. Și oamenii sunt, oare, niște vrăjmași înfricoșători, ca să vă temeți de ei? Iarbă și cenușă sunt față de duhurile răutății cele de sub Ceruri, cu care voi, bine înarmați, aveți a vă lupta. Și de vreme ce Stăpâna voastră vă mântuiește de dracii cei cumpliți, care nu dorm nicicând, cum să nu vă mântuiască de nimicnica răutate omenească?
Și la voi s-a gândit prorocul când a prezis: „Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei”. Ea este prima fiică a Împăratului, iar sufletele voastre sunt fecioare care urmează ei până înaintea tronului Împăratului împăraților. Mâna ei vă călăuzește, veșmântul ei vă acoperă, ochii ei vă privesc, dragostea ei vă încălzește, pilda ei vă îmbărbătează. Ferice de voi, neobosiți slăvitori ai lui Dumnezeu! Ferice de voi, cetățeni aleși ai statului Născătoarei de Dumnezeu! Ea nu cere de la voi niciun fel de impozit, ci cere în dar trei bani din aur curățit în foc. Primul e curăția feciorelnică. Al doilea e smerenia feciorelnică. Al treilea e ascultarea feciorelnică. Pentru aceste trei daruri feciorelnice, ea vă făgăduiește să vă înalțe de pe acest Sfânt Munte pământesc în Sfântul Munte ceresc.
De ce vă plângeți, așadar, voi, athoniții? Și de ce sunt mâhnite sufletele voastre?
De la Dumnezeu, pace vouă și binecuvântare!
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, volumul I, traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, ediția a II-a, Editura Sophia, București, 2008, pp. 129-130)
De asemenea, puteți citi:
Maica Domnului: Apărătoarea Sfântului Munte