Noi fugim de suferință, neștiind cât este de folositoare omului
Să nu uităm că Iisus a biruit pe vrăjmașul, ca om, răbdând neputințele durerii, din iubire a luptat cu neputința trupului, neprețuind cele deșarte, ci acceptând suferința. Atunci vrăjmașul, care nu mai putea răbda, a cerut nedreapta răstignire, prin Ana și Caiafa, care erau aplecați spre rău și care aveau Legea în mână. El a învins astfel pe potrivnic în duh, biruind prin răbdare și prin dragostea lui Dumnezeu.
Noi fugim de încercări, de suferință. Nu ne dăm seama cât sunt de folositoare omului, întocmai ca și furtuna în natură. Electricitatea adună aburii din aer, prefăcându-i în nori și aceștia întunecă ziua precum suferința întunecă viața și tulbură seninătatea, nimicind veselia. Se întâmplă că mai întâi furtuna scutură și încovoie copaci, crengi putrede, ba și din cele sănătoase se rup și cad, aducând pierderi mari pădurii, dar la urmă, furtuna curăță aerul, aducând altul nou, îl purifică prin fulgere și vânturi, apoi lasă să cadă o ploaie binefăcătoare care împrospătează și înviorează natura. Așa este și cu omul: suferința curăță trupul și sufletul de înclinări păcătoase, deșteaptă în om cugetul evlavios, făcând pe om să se pocăiască și să devină slujitor zelos și iubitor al lui Dumnezeu.
Iată că demnitatea vieții și tăria caracterului se arată în încercări și în suferință, cerând ajutorul lui Dumnezeu ca să le putem suferi, ca să nu deznădăjduim, să nu blestemăm, ci să ne rugăm să treacă cu bine și această încercare de la noi, întrebându-ne și gândindu-ne pentru care greșeli și păcate ne-au venit toate acestea, ca să ne putem îndrepta, iar prin Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie să primim iertare și ușurare de urmările cele rele ale faptelor noastre. Se cade deci să începem de la purificarea de patimi.
(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul și diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 37)