Articolele zilei

Maica Domnului ne acoperă pe toți cu Acoperământul iubirii sale

Maica Domnului petrece acum în Ceruri lângă Sfânta Treime, așa cum a fost văzută de unii sfinți, care au căutat-o prin rugă­ciune, iar ea li s-a arătat că este în Ceruri. Domnul nostru lisus Hristos a făcut cea mai mare minune, Își creează pe propria sa Mamă și apoi se naște din ea. Tot pe această Mamă, Fiul ei o înalță la Ceruri și o așază lângă Sine întru slavă.

Împărăteasa Cerului și a pământului ea este, de ea ascultă toți cetățenii pământului și toți îngerii Cerurilor, ea face pace în lume și se închină înaintea lui Dumnezeu pentru păcătoși, ca să-i mai aștepte Dumnezeu până ce se vor înțelepți, ca să se întoarcă la pocăință și sfințenie. Ea este aceea care sub Acoperământul ei apără Biserica noastră și o va apăra până la sfârșitul veacurilor. Amin.

(Diaconul Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 48)

Autor: Diacon Gheorghe Băbuț
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: