Cel care se pocăiește cu adevărat, trebuie să simtă durere în inimă pentru păcatele sale, adică să aibă întristare și zdrobire în inimă. Avem ca pildă întristarea Sfântului Proroc David, care uda cu lacrimi așternutul său și băutura sa cu lacrimi o amesteca. Iar în Sfânta Evanghelie, avem pilda vameșului cel păcătos, care din multa rușine și întristare, nu îndrăznea să ridice ochii săi către cer, ci se tânguia, bătându-și pieptul cu pumnii.

Orice om care greșește înaintea lui Dumnezeu simte o durere lăuntrică, o părere de rău pentru că a scârbit pe Dumnezeu. Această întristare, care zdrobește inima și de multe ori stoarce lacrimi fierbinți, este socotită ca cea dintâi jetfă pe care o aduce omul pentru păcatele sale. „Jetfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă și smerită” zice Sfântul Proroc David.

(Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Hrană duhovnicească, Editura „Lumină din Lumină”, București, 2006, pp. 330-331)