În veacul ce va să fie, fericirea noastră va odrăsli din uimirea de a-i vedea dintr-o dată pe Sfinți, pe îngerii Domnului, neînchipuit de frumoși, strânși în miriade de cete, alcătuite perfect, în ordinea ierarhiilor cerești.

Din uimirea de a vedea sfinții, pe oamenii lui Dumnezeu buni și simpli, din toate veacurile, proroci, apostoli și pe toți ceilalți, dar mai cu seamă din uimirea de a sta în fața lui Dumnezeu, contemplându-L în lumina cea neapropiată, mirați fiind și de propria noastră iluminare lăuntrică, simțind fericirea absolută, neîntunecată de niciun păcat, de nicio spaimă, grijă sau întristare.

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viața mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Editura Sophia, București, 2005, p. 425)