Credincioșii primesc viața cea adevărată prin împărtășirea din darurile umanității celei îndumnezeite a lui Iisus Hristos. Maica Domnului a dobândit însă participarea cea mai înaltă și cea mai deplină la umanitatea lui Hristos, o participare care nu se reduce la planul vieții fizice, ci îl include și pe cel al harului, căci de aceea o și numește Scriptura cea plină de Har (Luca 1, 28).

Astfel, Fecioara Maria este „Maica Vieții” în primul rând ca Maică a lui Hristos.

Dar ea este „Maica Vieții” și ca Noua Evă, care stă la începutul unei noi umanități, care stă la începutul unei noi umanități, care restaurează condiția femeii și în special a mamei. Însuși numele de Eva al primei femei înseamnă „viață”. Citim în Facerea 3, 20: Și a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viață, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii. Eva trebuia să fie Maica vieții. Ea însă a căzut în păcat și a adus pentru ea și pentru toți urmașii ei pedeapsa morții sufletești și trupești. Ea a născut într-adevăr fii și este maică a întregului neam omenesc, dar a născut fii spre moarte, datorită căderii în păcat. În planul Său de mântuire, Dumnezeu a rânduit ca o Nouă Evă să fie Maica Vieții. Iar această Nouă Evă este Sfânta Fecioară.

Într-adevăr, Mântuitorul Însuși ne arată că Sfânta Fecioară este nu numai Maica Sa după trup, ci „femeia” noii creații.

(Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Șapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Editura Teofania, 2001, p. 32)