Dacă nu respecţi tradiţia, care e legătura ta cu trecutul, e rădăcina ta puternică, cum să mai ai pretenţia să rezişti în faţa loviturilor prezentului şi viitorului?

Simțirea lăuntrică trebuie să vă spună că nu îi cinstiți ca pe Dumnezeu și nu îi socotiți cea dintâi cauză a bunurilor cerute, ci numai instrumentul dăruirii lor.

Asemenea unei case căreia-i trebuie temelie solidă şi adâncă, ca să poată rezista mult timp, aşa şi Biserica are la temelia ei trupurile mucenicilor ce şi-au dat sângele şi viaţa din dragoste pentru Hristos, atingând culmea dragostei dumnezeieşti.

Responsabilitatea ne revine nouă înşine. Întâi proastei noastre dispoziţii, apoi neglijenţei şi lenei noastre, în al treilea rând slabei noastre iubiri faţă de Dumnezeu sau lipsei ei, în al patrulea rând iubirii noastre fierbinţi pentru mamona, ataşamentului faţă de bunurile materiale şi înclinaţiei noastre pentru lucruri josnice.

Mie mi se pare că orice necaz şi orice durere depăşeşte puterile noastre. Atunci singurul lucru pe care îl putem noi face este să ne îndurerăm cu durerea aproapelui nostru, cu durerea întregii lumi, dacă se poate. 

Chinul conştiinţei noastre şi suferinţa lumii nu se vindecă dacă Dumnezeu nu este cunoscut, mărturisit şi trăit de toţi oamenii de pretutindeni, ca iubire, ca Tată din veci al Fiului iubirii Sale, fără să fie contemplat împreună cu Fiul Său Cel veşnic. Cum să simt dragostea Lui, îmbrăţişarea Lui, altfel decât în braţele Iubirii Lui – „braţele părinteşti”, Fiul şi Duhul Sfânt?

„Eu nu cer o mie de metanii, dar întreb: de ce ai rămas bulgăre, te-ai culcat ca un bulgăre, fără să zici măcar «Doamne, Dumnezeule, ai grijă de mine»?”

În anatema se cade de la sine; dacă ai intrat în erezii nu trebuie să te mai blesteme cineva.

Momentul spovedaniei se poate răsfrânge la un neam întreg, pentru că neamurile, ştie Dumnezeu, vor veni la judecată. Însă fiecare persoană va veni cu răspunderea ei, va avea răspundere şi va fi întrebată de faptele ei.

Inima curată năzuieşte către dreptate. Cât de nesuferită este nedreptatea, cât de mult o chinuie nedreptatea! Iar dacă pe noi, care suntem plini de nedreptate, ne chinuie atât de mult nedreptatea lumii, ce să mai spunem de Dumnezeu, Care a privit mii de ani grozăviile nedreptăţii omeneşti?!