Ortodoxia și neamul nostru au coexistat încă din primele veacuri ale Creștinismului și de atunci Ortodoxia a fost sufletul acestui neam.

„Să știți că rădăcina și viața poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credința cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreștinat aproape de două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei.”

Cine nădăjduiește în Dumnezeu este iubit de Dumnezeu (Psalmul 146, 11), iar cine nădăjduiește în om, de fapt nădăjduiește în deșertăciune.

Dacă orice cap este spre durere și orice inimă spre întristare, atunci nu există nimeni fără peripeții și fără nevoi. Dincolo de faptele dragostei pe care ni le impune mântuirea, alt mijloc de mântuire în afară de rugăciune nu se află. „Cheamă-mă în ziua necazului tău și te voi izbăvi și Mă vei slăvi”, zice Domnul. 

Din viața Sfântului Andrei, cel nebun pentru Hristos, se vede că Maica Domnului nu se află întotdeauna acolo, în Ceruri, ci părăsește fericirea înaltelor locașuri și se pogoară pe pământ, să ne mângâie în necazurile noastre.

Cel mai frumos dar pe care Îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înșine, pe viață. Dumnezeu primește și îmbrățișează, apără și întărește un asemenea dar. Abia cu această dăruire a dragostei prindem putere asupra greutății, asupra neputinței și căpătăm curaj în nevoințe.

Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: „Încă nu!”.

Fericită este casa și fericită familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului și în fiecare dimineață îi citește Acatistul și cinstitul ei Paraclis și toți știu rugăciuni către Maica Domnului. Mult pot și sfinții lui Dumnezeu, dar niciunul cât Maica Domnului.

Atât mărturisirea păcatelor, cât și Taina Sfintei Împărtășanii sunt taine ce se repetă în viața noastră și e bine, pe cât se poate, să le cunoaștem, pentru a le prețui și a le primi cu multă credință, dragoste, dar și cu frică și cutremur.

Cel netrupesc S-a întrupat într-însa; în sânul său a încăput Cel nemărginit, și la plinirea vremii a născut cu timp pe Cel fără de timp.