Noi vorbim cu Maica Domnului ca și când ar fi de față, pentru că o avem de față în conștiința noastră, adică avem gândul că suntem în legătură cu Maica Domnului.

Și în primele veacuri ale creștinismului au existat creștini care se botezau în ascuns, iar ceilalți aveau im­presia că nu sunt creștini. Însă atunci când nevoia o cerea, Îl mărturiseau pe Hristos Dumnezeu.

„Atunci când oamenii discută între ei, știu despre ce este vorba, iar cei care vorbesc știu ce vorbesc; și acei care ascultă înțeleg cele pe care le ascultă. Neînțelepciune vădită ar fi să nu avem cuvenita luare-aminte atunci când grăim cu cineva. Însă dacă stăm înaintea lui Dumnezeu, dacă grăim cu El și ne rugăm, dar nu luăm aminte la cele ce le grăim, ce folos putem să avem, chiar dacă multă vreme am petrece în rugăciune și am slavoslovi lui Dumnezeu ziua și noaptea cu cugetul răspândit?” (Sfântul Simeon Noul Teolog)

Cât mă mișcă rugăciunea pe care au făcut-o tinerii atunci când se aflau în mijlocul văpăii cupto­rului! „Drept ești, Doamne, în tot ce ai făcut cu noi... că am păcătuit și am făcut fărădelege...” Cei trei tineri care s-au născut în ro­bie n-au spus: „Cu ce suntem noi vinovați?”, ci au spus: „Pe dreptate suferim, trebuia și mai multe să suferim”.

Fiecare dintre noi, stând în fața Maicii Domnului, ne considerăm robi netrebnici și dorim ceva de la Maica Domnului: să ne ajute să avem mintea curățită de tot felul de păcate, să devenim și noi locașuri ale Preasfintei Treimi. Aceasta anume, ca să lăudăm și să mărim puterea cea nemăsurată a Maicii Domnului.

Oare nu râvnim noi viața cea veșnică? Avem pentru aceasta doar un singur mijloc: curățirea conștiinței noastre prin Taina Spovedaniei și apropierea către împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos.

Când cerem ceva de la Domnul, cerem rugător şi politicos, şi dacă vedem că nu ne dă, atunci încetăm să-L mai supărăm cu cererea noastră, deoarece cu cât insistăm mai mult, cu atât Se îndepărtează şi El mai tare. Şi, exact când noi vom fi uitat deja cererea, atunci va veni cu rezultatul, fără ca noi să ne dăm seama.

Nu m-am silit, nu m-am forțat să mă înflăcărez. M-am ridicat, am tămâiat și Harul a venit singur, când a vrut. Cu mintea mereu la înălțime: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Să intrăm în legătură cu sfântul al cărui nume îl purtăm sau cu Sfântul Ioan Botezătorul, care este foarte la îndemână și ușor abordabil. Până și pe musulmani îi ascultă. Să intrăm în legătură cu Sfântul Nicolae, care merge și la păcătoși și la criminali și îi scapă. Să intrăm în legătură cu Maica Domnului. Cine i-a vorbit Maicii Domnului și a dat greș, nu i-a auzit glasul, nu a primit mângâierea ei?

În rugăciunea de pocăinţă pentru păcatele noastre noi învăţăm să trăim tragedia întregii omeniri prin noi înşine. „Preabunule Părinte, vindecă-mă şi pe mine leprosul, învoieşte-mă pe mine cel stricat de păcate... Părinte Sfinte, sfinţeşte-mă pe mine: şi mintea şi inima şi trupul meu... greşit-am înaintea Ta, şi voi muri departe de Tine... primeşte-mă pe mine, după mulţimea îndurărilor Tale şi a milostivirii Tale.”