Dacă omul se obișnuiește să spună zilnic rugăciunea, chiar și de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet inima lui începe să se îndulcească și va aștepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulcește de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult.

Pentru ce este atât de mult cinstită Maica Domnului, mai presus nu numai decât toți oamenii sfinți, dar chiar și decât îngerii și arhanghelii?

Putem noi oare să redescoperim postul, să-l transformăm din nou într-o putere duhovnicească în realitatea zilnică a existenței noastre?

Spovedania și dezlegarea de păcate sunt privite ca fiind de natură juridică, dar ceva esențial este omis, ceva fără de care nici spovedania și nici dezlegarea de păcate nu au nicio semnificație sau putere reală.

Maica Domnului se bucură, fiindcă S-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu și ne-a izbăvit de păcat. Ne bucurăm și noi, pentru că Maica Domnului ne-a scos cu „obrazul curat”.

Dacă ne vine greu să ne stăpânim și să nu ne mâniem, atunci trebuie ca măcar să ne străduim cel puțin a ne stăpâni limba, după cuvântul Psalmistului: Mâniați-vă și nu greșiți.

Mare bine este a simți înlăuntrul nostru suflul puterii lui Dumnezeu, chiar neîncetat, dacă se poate. Făcătorul nostru cu adevărat dorește a ne vedea deopotrivă cu El în plinătatea Ființei.

Nu pune bază că azi ești sănătos, că ești frumos, că ești bogat, că ești tânăr! Astea sunt umbre și vise. Viața noastră este scurtă. Foarte, foarte scurtă și trecătoare. Să trăim aici pentru viața cea veșnică.

Preasfânta Maică a Domnului va fi cu noi mereu, în toate necazurile noastre. Ea ne va izbăvi de toate nevoile acestei vieți trecătoare, ne va izbăvi de cea mai mare nefericire – moartea sufletelor noastre – ce este despărțirea veșnică de Hristos.

Cine poate să grăiască cât de mult a mărit Fecioara pe Domnul și cât a înălțat Stăpânirea și Împărăția Sa?