A început cea de-a IX-a ediție a Consfătuirii catehetice anuale a Arhiepiscopiei Iașilor
Deschiderea evenimentului a avut loc miercuri, 9 noiembrie, începând cu ora 9.00, în sala Sinaxar din cadrul Muzeului Mitropolitan. Alături de Pr. Cristian Barnea, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, a fost prezentă echipa Biroului de catehizare, alcătuită din părintele dr. Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învăţământ şi cateheză şi preoţii responsabili cu cateheza din cele 13 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor, dar și Părintele Mihai Pavel, inspector în cadrul Sectorului teologic-educațional al Administrației Patriarhale.
După ce a mulțumit pentru prezență, părintele Bogdan Racu a oferit cuvântul părintelui Cristian Barnea, care a transmis mesajul de apreciere și binecuvântare al IPS Părinte Teofan și a subliniat importanța acestei împreună-lucrări:
„În primul rând, nevoia de cateheză o are preotul, care se pregătește pentru Sfânta Liturghie, se pregătește pentru cuvântul de tâlcuire a Sfintei Evanghelii, se pregătește pentru a pătrunde sensurile învățăturilor Sfinților Părinți. Însă, pentru a ajunge cu adevărat la inimile celor care-i stau în față, are nevoie să-și cunoască credincioșii și face aceasta nu doar prin vizitele pastorale sau în Taina Spovedaniei, ci și ajutându-i să-și cunoască credința. De asta are nevoie preotul de cateheză, pentru a pătrunde și mai adânc în înțelesul și în trăirea credinței și pentru a găsi cuvintele potrivite pentru a ajunge la inimile credincioșilor. Apoi, și credincioșii au nevoie de cateheză, căci trebuie să înțeleagă și să cunoască ce se întâmplă la Sfânta Liturghie și la sfintele slujbe. Arta cu care preotul poate ajunge la inimile lor prin cateheză stă și în dorința lui de a pătrunde, de a trăi credința și de a o împărtășio fiecăruia. Este o artă care aduce inima credinciosului aproape de inima preotului și ține de esența pastorației acest lucru. Cateheza devine, astfel, un instrument sau, ca să ne exprimăm pe limba omului de astăzi, asul necesar al preotului ca să-i ajute pe credincioși să înțeleagă ce face dânsul la sfintele slujbe și, mai ales, ce face Dumnezeu la sfintele slujbe. E o înțelegere duhovnicească, mistagogică, liturgică a tot ceea ce se întâmplă în biserică”, a transmis părintele Cristian Barnea.
În continuarie, părintele Mihai Pavel a prezentat câteva detalii despre Congresul național catehetic 2022 „Hristos Împărtășit Copiilor”, cu scopul de a analiza activitatea realizată de responsabilii cu cateheza până în prezent și de a stabili noi direcții și metode. Participanții au aflat, astfel, că în cadrul întâlnirii desfășurate la Centrul Social-Pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman în perioada 4-7 octombrie 2022, au fost dezbătute două subiecte actuale. Primul s-a intitulat „Conținutul catehetic destinat tinerilor în formarea caracterului şi în procesul educării lor şi metoda adecvată de livrare a acestui conținut pentru vârstele/etapele specifice dezvoltării copiilor şi tinerilor”, iar cel de al doilea subiect a fost „Stabilirea coordonatelor generale pentru desfășurarea Concursului Național Catehetic dedicat anului 2023”.
A urmat prezentarea activității Biroului de catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor 2021 – 2022, stabilirea calendarului de activități 2022 – 2023, analiza afişelor catehetice „Cuvânt catehetic”, dar și discuții legate de programele catehetice în pelerinaje. Seara se va încheia cu prezentarea catehezei „Rugați-vă precum respirați!”, susținută de pr. Marc Antoine Costa de Beauregard și cu o întâlnire metodică între echipa Biroului de catehizare, pr. Marc Antoine Costa de Beauregard și pr. Mihai Pavel cu tema „Cateheză didactică sau mistagogică”.
Joi, 10 noiembrie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, preoții participanți vor vorbi despre trainingurile propuse pentru anul 2023, despre fișa de evaluare a activității catehetice la nivel de parohie, despre programele catehetice în tabere și vor analiza materialele catehetice necesare pentru Taina Botezului.