Găsește darul din mâna întinsă spre tine!
Petru Vameșul, un foarte mare bogătaș vameș, avea 3000 de robi – numai să le dea zilnic să mănânce la 3000 de inși, vă dați seama ce avere avea – și era vestit de zgârcit, cel mai zgârcit pe acolo. Și cerșetorii cetății aceleia aveau obiceiul să se întâlnească la marginea cetății să împartă între ei ce au căpătat. Și ei atunci, parcă erau un sobor clerical, ziceau:
– Asta este de la cutare!
Apoi ziceau în cor:
– Să-l pomenească Dumnezeu întru Împărăția Sa!
Și zice unul:
– De la Petru Vameșul nu avem nimic!
– Să nu-l pomenească Dumnezeu întru Împărăția Sa!
Cerșetorii, v-am mai spus, sunt personaje biblice, ei niciodată nu dispar. Dumnezeu vorbește de ei: „Dați, dați, dați!”. Domnul îi așază așa, anume, printre bogați, ca să te mântuiască pe tine! De unde se vede că, atunci când întinde mâna ca să ceară, el nu cere, el îți dă Împărăția Cerurilor prin mâna aceea întinsă și tu nu observi. Și atunci tu, ca răsplată, îi dai cel mai mic ban – ce rușine! Așa, deci, să îndrăznească să dea cineva și ceva mai mari bani!
Și atunci, unul dintre cerșetori, înfricoșat că ceilalți ziceau de vameș: „Să nu-l pomenească Dumnezeu întru Împărăția Sa”, și-a luat curajul:
– Mă duc la Petru Vameșul să-i cer!
– Nu te duce, mă, că te omoară!
Și s-a dus și l-a întâlnit ținând catârul de căpăstru, cu desagii de pâine caldă, pe care îi ducea pe câmp la robi. Și a început să se roage:
– Doamne, dă-mi și mie că mi-e foame! Dă-mi și mie o bucată!
O, însă Petru nu putea să-l bată, că scăpa catârul, dar se înfuria la el. Și în sfârșit, până la urmă a luat o pâine caldă și a aruncat în el ca și cu o piatră. Cerșetorul a luat pâinea în brațe; era pâine, tot atât de valoroasă ca orice pâine!, și s-a dus.
– Uite, asta e de la Petru Vameșul!
– Să-l pomenească Dumnezeu întru Împărăția Sa!
Bine! Și Petru Vameșul, după întâmplarea aceasta, a avut o adormire, sub ce formă știe numai Bunul Dumnezeu, dar a fost luat la Judecată. Și acolo dracii puneau pe cântar faptele lui și cântarul cădea în jos cu faptele lui rele, că erau mai grele. Și îngerul păzitor, cum spune în viața lui, a luat pâinea aceea, pe care Petru a aruncat-o după sărac, și a pus-o pe cântar de cealaltă parte. Și s-a ridicat balanța deodată. Pâinea aceea a fost mai grea decât toate faptele rele. Și a văzut Petru Vameșul acolo unde era ce grozav și mare lucru este milostenia!
Criteriul de judecată pe care îl suferim toți va fi iubirea, deci mila este toată Scriptura. Și atunci el, deșteptându-se înviat din toată treaba aceea, s-a pus pe mari milostenii. A dat o haină de piele la un cerșetor, că era frig, și acela era fericit. Dar nu atât de fericit, pentru că de acum nu-i mai dădea nimeni, pentru că vedeau haina aceea scumpă. Aceea ținea de cald, dar nu-i ținea și de foame. Și s-a dus să o vândă, să scape de haina aceea. Dar nu i-o cumpăra nimeni, că ziceau că-i de furat. Și atunci, un oarecare ins, în târg, îl întrebă:
– De unde ai tu haina?
– Mi-a dat-o Petru Vameșul!
– A! Cred că s-a pus pe mari milostenii.
Și așa i-a cumpărat-o acela. Dar Petru Vameșul l-a văzut pe sărac iarăși fără haină și a zis:
– O, Doamne, nu mi-ai primit milostenia!
El nu știa întâmplarea, cum a făcut acela că a vândut haina, și iar a adormit. Iar când era în somn a văzut pe Mântuitorul în văzduh, îmbrăcat cu haina lui. Venea pe fereastră la el și i-a spus: „Petre, la Mine este tot ce dai! Uite, la Mine este haina!”.
Când a văzut Petru acum, a vândut toată averea și toată a împărțit-o la robi. Ei, nu mai spun că, până la urmă, s-a vândut chiar pe sine. S-a dus cu un rob al lui și a aranjat: „Să mă vinzi!”. Deci s-a vândut chiar pe sine, așa de mult voia să-i semene lui Dumnezeu. (Părintele Arsenie Papacioc)
(Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a II-a, volumul III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 130-132)