Un suflet, dacă are o stare duhovnicească bună, și răul îl va frâna, și lumea o va ajuta, și în mănăstire va aduce siguranță. Femeile mironosițe n-au ținut seama de nimic, pentru că aveau o stare duhovni­cească bună și se încredințaseră lui Hristos. Dacă n-ar fi avut acea stare duhovnicească, cui s-ar fi în­credințat ca să facă ceea ce au făcut?

În viața duhovnicească, chiar și cel mai fricos poate dobândi multă bărbăție, dacă se încredințea­ză pe sine lui Hristos, ajutorului dumnezeiesc. Poa­te merge în prima linie să se lupte și să biruiască. În timp ce sărmanii oameni care vor să facă răul, chiar de ar avea vitejie, totuși se tem, deoarece își simt vinovăția lor și se sprijină numai pe barbaria lor. Omul lui Dumnezeu însă are puteri dumnezeiești și are și dreptatea de partea lui. Vezi, un cățeluș face: „ham-ham”, iar lupul fuge, pentru că simte vinovă­ție. Dumnezeu a iconomisit astfel ca lupul să se tea­mă de un cățeluș, deoarece acesta are drepturi în casa stăpânului său. Cu atât mai mult se teme omul care merge să facă rău unui om care are pe Hristos înlăuntrul său.

De aceea să ne temem numai de Dumnezeu, iar nu de oameni, oricât de răi ar fi ei. Frica lui Dumnezeu chiar și pe cel mai fricos îl face viteaz. Pe cât se unește cineva mai deplin cu Dumnezeu, pe atât nu se teme de nimic.

Dumnezeu va ajuta în greutăți. Dar pentru ca Dumnezeu să dea putere dumnezeiască, trebuie ca și omul să dea puținul ce îl poate.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, volumul 2, Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 246-247)