Articolele zilei

„De tot lucrul rău să vă feriţi, tot ce-i bun să ţineţi”

Părinte, pentru cei care sunt în lume, pentru un profesor, un inginer, un muncitor şi chiar pentru un pensionar, ce ar fi mai de folos, la ce să se gândească mai mult, ce i-ar fi mai de preţ ca să ajungă şi el la mântuire?

Vedeţi, e foarte simplu. Trebuie să facem după cum ne învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi. Sfântul Apostol Pavel ne zice, mai cu seamă nouă, celor care suntem creştini cu harul Sfântului Duh: „De tot lucrul rău să vă feriţi, tot ce-i bun să ţineţi”.

Odată ce suntem creştini, chiar dacă unul cunoaşte mai bine drumul adevărului, altul mai puţin, altul prea puţin, atât cât îl cunoaştem, să-l ţinem, fiindcă respectând hotărârile Sfinţilor Părinţi şi ale celor şapte Soboare Ecumenice, se luminează mintea omului şi harul Sfântului Duh îl atrage spre Dumnezeu. Să nu zicem „nu-i nimic cutare şi nu-i nimic cutare”, să respectăm hotărârile Bisericii Ortodoxe, că sunt cel mai uşor de respectat dacă suntem înclinaţi spre adevăr. Şi Dumnezeu ne ajută.

(Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 46-47)

Autor: Starețul Dionisie Ignat de la Colciu
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: