Cum să-l acceptăm pe aproapele?
Ca să-l acceptăm pe aproapele, e nevoie pur și simplu să cerem de la Dumnezeu putere: „Doamne, dă-mi putere că uite ce urât miroase, Doamne, fă ceva!”. Asta am spus-o prea des, să mă iertați dacă repet. Un bărbat într-un troleibuz în București și-a pus capul în poala mea și scotea limba la mine. La început scotea doar limba așa la mine și eu ziceam: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”, el nimic; eu „isihastă”, el nu, na, ce poți să-i faci, fiecare cu calea lui. Și mă trezesc cu el în poală! Și eu, îngrozită, am uitat de isihasmul meu detașat și am strigat înăuntru cu putere: „Doamne, Tu-l iubești pe ăsta, fă ceva cu el!”. Și se ridică omul, și își face cruce și zice: „Maică, eu am nevastă vrăjitoare!”. Și începe să-mi vorbească despre necazurile lui. Apoi zice: „O, eu acum trebuie să mă dau jos, dar mai bine vă duc până unde mergeți, ca să vă păzesc”. Zic: „Las' că mă păzește Dumnezeu”. Zice: „Am văzut”. Eu nu am văzut ce a văzut el, dar el a văzut ceva. Eu doar am spus în gândul meu: „Doamne, Tu îl iubești pe el, fă ceva”. Și a făcut.
Deci așa și mata, spune, simplu: „Doamne, nu pot!”. Acest „Doamne, nu pot!”. Este ocazia să ții cont de făgăduința Sa: „Fără Mine nu puteți face nimic!”. Poți să-I spui toate: De ce mi-ai dat niște colegi de clasă așa de nesuferiți, de ce mi-ai dat așa coleg de cameră? Și Domnul îți spune: „Ca să-ți dau ocazia să iubești cu harul Meu și nu cu puterile tale”. Și, vei vedea, când cineva se simte iubit, reacționează altfel.
Apoi, să te uiți în jur și să vezi cine-ți e mai antipatic și să vezi de ce-ți e antipatic. Poate vorbește tare și e încrezut. Atunci poate îți dai seama că ai patima de a fi încrezută. Bun, mai departe, ce mai e? E puturoasă! Așa, deci sunt puturoasă? Și după ce ți le-ai notat văzându-le în ochii celorlalți, începi să te pândești. Ia să văd, ce fac eu acum? Păi nu mă duc la școală astăzi, că sunt obosită. A, n-oi fi puturoasă? Ia să mă scol. Și uite așa descoperim...
Apoi, să ne apropiem de Dumnezeu. Apropierea de Dumnezeu ne face să ne vedem patimile.
(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 145-146)