Sfântul Epifanie spune că „statura Fecioarei Maria era de talie mijlocie. Culoarea părului îi era gălbuie și foarte plăcută și atârna pe sub acoperământul capului ei. Culoarea feței ei era ca bobul de grâu, când dă în copt bine. Ochii îi erau limpezi la căutătură și nimeni n-a ținut seama ce culoare aveau, nici până în ziua de astăzi. Se păstrează doar într-o mică măsură idei, cum că erau ca măslina coaptă. Sprâncenele ei erau în oarecare mlădiere și foarte minunate”.

Fecioara Maria nu avea o împodobire lumească, ca a tuturor fecioarelor sau a femeilor lumești. Mâinile ei erau delicate și degetele potrivit de lungi. Fața ei era foarte frumoasă și mult curată, fără încrețituri sau riduri, și nu avea nimic care să deranjeze privirea cuiva. Veșmintele ei erau lungi, capul îi era acoperit totdeauna cu un văl foarte smerit, care atârna în jos. Graiul ei era plin de bunătate și încet, cu multă sfială, și nimeni n-a văzut-o în viața ei strigând, sau vorbind cu voce tare și răstită, sau cu iuțime. Numai atunci a fost vocea ei mai tare, când a plâns cu hohote și suspinuri mari sub Crucea calvarului Fiului ei Cel preadulce și preaiubit pe Dealul Golgotei.

(Diacon Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 30)