Tot creştinul trebuie să-şi împodobească viaţa cu credinţa şi supunerea faţă de voia lui Dumnezeu. Aşa cum se vede din viaţa Sfântului Agapie, Dumnezeu îi proslăveşte pe cei credincioşi şi ascultători. Tânăr frate de mănăstire fiind, Sfântul Agapie a căzut totuşi în mâinile piraţilor, dus în Asia şi vândut unui arab. Timp de doisprezece ani Agapie a rămas cu răbdare şi linişte în acea sclavie, şi timp de doisprezece ani s-a rugat cu osârdie Maicii Domnului să-l scape din ea şi să-l ducă înapoi la mănăstirea lui. Într-o noapte Fecioara de Dumnezeu Născătoare i s-a înfăţişat şi i-a spus: „Ridică-te şi ieşi fără teamă la Muntele Athos, la bătrânul tău”. Agapie s-a sculat şi a venit la bătrânul său în Athos, Muntele cel Sfânt. Când Avva l-a văzut pe Agapie, s-a întristat, crezând că a fugit de la stăpânul lui. El i-a spus: „Fiule Agapie, ţi-ai înşelat stăpânul, dar pe Dumnezeu nu-L poţi înşela. În ziua înfricoşatei Judecăţi tu va trebui să dai socoteală de acei bani pe care stăpânul tău i-a plătit ca să-i slujeşti lui. Trebuie aşadar să te întorci şi cu credinţă să-ţi slujeşti stăpânul mai departe”.

Agapie, fiul cel ascultător, cu grăbire s-a întors în Asia, s-a înfăţişat stăpânului lui, şi i-a povestit totul. Arabul aflând acestea, a rămas uimit, învins cu totul de înălţimea purtării creştine. El a dorit să-l vadă pe Avva, povăţuitorul şi părintele fratelui Agapie. Arabul a sosit la Sfântul Munte însoţit de cei doi fii ai săi. Aici, el şi fiii lui au luat Sfântul Botez. Toţi trei au primit tainicul cin al călugăriei. Ei au rămas în Sfântul Munte până la moartea lor, ducând o viaţă de nevoinţă, post, rugăciune şi ascultare, mai întâi sub povăţuirea bătrânului Avvă, iar după plecarea acestuia la cele de sus, sub povăţuirea lui Agapie. Astfel, cei care mai întâi fuseseră sălbatici proprietari de sclavi s-au făcut cu dragoste ascultători deplini ai foştilor lor sclavi, credincioşi voii lui Dumnezeu şi cu totul supuşi Sfântului Agapie.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I (ianuarie-iunie), traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 252-253)