Cele trei fapte bune prin care se lucrează pocăința
Socotesc că lucrul pocăinței cu aceste trei fapte bune se lucrează: întru curățirea gândurilor, întru neîncetata rugăciune și întru răbdarea necazurilor ce vin asupră; care [fapte bune] datoare sunt nu numai arătată, ci și gânditoare lucrare a avea, astfel încât, pe cei ce zăbovesc întru ele, nepătimași să-i facă.
Deci, de vreme ce fără de cele înainte grăite trei fapte bune nu se poate săvârși lucrul pocăinței, precum cuvântul a arătat, sunt încredințat de aici că pocăința se cuvine tuturor totdeauna, și păcătoșilor, și drepților celor ce voiesc a dobândi mântuirea; de vreme ce nu este niciun hotar al săvârșirii care să nu aibă trebuință de lucrarea faptelor bune celor înainte-zise. Pentru că celor ce încep, adică, prima li se face aducere înlăuntru a evlaviei; celor de mijloc, înainte-sporire; iar celor desăvârșiți, întărire, nici de vremi, nici de îndreptări tăindu-se, fără decât numai de reaua credință cea din necunoștință, și aceasta este cu lesnire celor ce se pleacă spre dulceți, și cu pricinuirea deznădăjduirii se desfătează cu dulceața, și cugetul novațienilor îl primesc, și leapădă pocăința, ce se sprijină și pe Apostolul, care, vorbind către evreii care de voie greșeau și în fiecare zi se botezau, grăia: Fără să mai punem iarăși temelie a pocăinței de la faptele cele moarte, și despre credință întru Dumnezeu, din învățătura botezurilor (Evrei 6, 1-2) și celelalte. Dar aceasta o a zis nu lepădând pocăința – să nu fie! –, precum grăiesc aceia, ci zicând că întru toată lucrarea pocăinței temelie este Botezul întru Hristos, învățând pe cei ce au crezut din tăierea împrejur că nu trebuie să se boteze în fiecare zi. Și adaugă: Căci cu neputință este ca cei ce odată s-au luminat, și au gustat darul cel ceresc, și s-au făcut părtași ai Duhului Sfânt, și au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului ce va să fie, și au căzut, iarăși să se înnoiască spre pocăință (4-6), înainte zăcând Sfântul Botez. Iar după puțin aduce: Pentru că, de voie păcătuind noi după ce am luat cunoștința adevărului, de aici nu se mai află jertfă pentru păcat (Evrei 10, 26).
(Sfântul Cuvios Marcu pustnicul, Scrieri, Editura Cartea Ortodoxă, 2008, pp. 27-28)