Cât de mult cântărește înaintea lui Dumnezeu curățenia noastră sufletească?
Atotbunul Dumnezeu, prin acele înfricoșătoare „Vai”-iuri, nu i-a înfierat pe desfrânați, pe adulteri, pe tâlhari sau pe furi (nu că aceștia ar fi meritat laude!), ci pe oameni care erau vestiți pentru virtutea lor – pe farisei (Matei 23, 13-33): „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că semănați cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morți și de toată necurăția. Așa și voi, pe din afară vă arătați drepți oamenilor, înăuntru însă sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege!” (Matei 23, 27-28).
Dumnezeu, prin Prorocul Isaia (secolul al VII-lea î. Hr.), adresându-Se poporului iudeilor și cârmuitorilor lui, i-a numit „căpetenii ale Sodomei și popor al Gomorei” (Isaia 1, 10). I-a numit pe conducătorii iudeilor căpetenii ale Sodomei, asemănându-i cu cârmuitorii destrăbălați ai Sodomei, iar pe poporul iudeu l-a numit „popor al Gomorei”, asemănându-l cu poporul desfrânat al Gomorei! Dar de ce?
Poate trupurile lor erau curate de împreunarea cu bărbați, de ucideri, de desfrânări, însă sufletul lor era plin de viclenie: „Spălați-vă deci și curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul!” (Isaia 1, 16).
Atât de mult „cântărește” înaintea lui Dumnezeu curățenia noastră sufletească!
(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuți și cu ceilalți, traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2011, pp. 23-24)