Care este rostul postului? – Părintele Nicolae Tănase
Dacă postul nu ne schimbă, e pierdere de timp. Poţi să faci oricâtă milostenie, dacă nu te rogi – degeaba. Aţi văzut ce cuvânt puternic? Poţi să faci milostenie, poţi să dai la săraci, să faci aziluri, orfelinate, spitale, dacă nu te rogi, degeaba. De ce? Pentru că rugăciunea e cea mai mare faptă bună.
Ar trebui să ajungem să nu mai putem trăi fără Liturghie. Pentru că după ce mori, vedeţi cum e... Să facem ce ţine de noi în viaţă, că după moarte e cam greu să rămâi în nădejdea parastaselor.
Să facem noi rugăciunea, să n-o lăsăm în grija altora. Dar apar alte motive: ba că e întuneric, ba că e prea lumină, ba că e peste 8.00 şi mănâncă găinile, ba că e prea devreme. Asta apare pentru că diavolul strecoară fel de fel de motive. Pentru că ora e fixată tot de dumneavoastră. Să nu mai avem astfel de motive, pentru că pierdem toată plata. Oamenii care postesc se văd.
A avut doxologie sfântul de astăzi? Da, a avut doxologie mare, aşa că până şi azi se mănâncă peşte. Vedeţi ce face Biserica? Dezlegări. Unii mâncăm, alţii nu mâncăm peşte. Atunci când zicem: „Mai sunt 5 zile până la Crăciun, hai să ţin şi eu un post mai aspru”, bine facem, dar Biserica nu pretinde. Cel care vrea, poate să mănânce peşte atunci când e dezlegare la peşte.
Biserica e foarte largă şi nu strânge mult omul, dar încearcă să-l ţină aproape. Foarte mulţi faceţi caz de mâncare: „Părinte, s-a întâmplat de-am mâncat, s-a întâmplat de-am gustat, s-a întâmplat...”. Nu e aşa. S-a întâmplat, s-a întâmplat. Problema e: ai modificat sufletul tău? Inima ta? Gândirea ta? Pentru că altfel rămânem cu rânduiala şi atât, nu mai rămânem şi cu rezultatul postului. Rezultatul postului este modificarea omului. Dacă nu, într-adevăr, degeaba am postit.
În momentul în care te întâlneşti cu oameni care postesc şi oameni care nu postesc, imediat i-ai văzut. Poţi să-i alegi şi dintr-o mulţime mare: acesta posteşte, acesta posteşte, acesta nu posteşte, acesta posteşte. De ce? Se vede. Omul care postește se vede. Cum? După cum deschide gura, după cum zice „bună ziua”, după cum stă de vorbă cu tine şi celelalte, după cum te serveşte cu ceva... Imediat se vede omul care posteşte faţă de cel care nu posteşte. Poate să zică cineva: „De ce zici că nu postesc? Că eu postesc”. Păi, dacă nu s-a observat că posteşti, adică dacă nu s-a născut în tine omul nou, atunci înseamnă că posteşti de formă. De aceea apare la Spovedanie spunerea păcatelor la prezent: „sunt certat cu...”. Ar trebui să spui că ai fost certat cu..., pentru că la Spovedanie ai venit împăcat. Sau: „A dat Dumnezeu, părinte, am ţinut tot postul, toată rânduiala, n-am mâncat vin, untdelemn. Dar nu vorbesc cu...”. Păi, nu se poate. Un om conştient, serios, nu are probleme să nu vorbească cu unul sau cu altul, indiferent cum stau lucrurile, pentru că el ştie de Dumnezeu.
Problema este, deci, dacă postul ne modifică sau nu, dacă venirea noastră la Liturghie este un rezultat bun sau nu. Altfel, cu adevărat, e pierdere de timp. Şi dacă vreţi, mai e şi altceva: e şi osândă. Acum un an parcă a mers mai bine, dar acum... Şi suntem siguri că a fost şoapta diavolului: că-i prea de dimineaţă, că-i prea târziu, că e frig, că e cald, foarte multe lucruri imediat aduce diavolul, tu îţi alegi unul dintre ele sau mai multe şi este de ajuns ca să nu vii la biserică.
Vorbesc de tine, creştinule, care te spovedeşti, te împărtăşeşti, citeşti şi posteşti. Nu vorbesc de cei care habar n-au, nu vorbesc de cei care vin o dată la 6 ani la biserică sau care vin la Crăciun... Asta-i altă categorie de oameni, inconştienţi, care habar n-au pe ce lume trăiesc. Ei Îl folosesc pe Hristos doar când au nevoie. Noi nu suntem pentru a fi frumoşi în felul acesta, nu suntem pentru faţadă, ci suntem pentru partea de dinăuntru, pentru că acolo se vede.
Creştinul, în loc să asculte, are mereu ceva de zis. Cine mai era ca Iisus Hristos? În iesle, nebăgat în seamă, pe Cruce bătut, dispreţuit. De ce? Pentru că a lăsat de la El, chiar dacă era nevinovat. De aceea noi, preoţii, într-un conflict, spunem omului: „mergi şi împacă-te!”. Şi creştinul, în loc să asculte, imediat zice ceva, imediat!
– Părinte, dar eu?
– Da, tu!
– Bine, dar eu sunt mai bătrân!
– Păi, de-aia, pentru că eşti mai bătrân!
– Părinte, dar eu sunt nevinovat.
– Păi, de-aia te trimit pe tine, că eşti nevinovat.
– Bine, părinte, dar acela nu vine la biserică, acela e un nemernic.
– Păi, de-aia îţi zic ţie, pentru că tu vii şi tu ştii.
Pentru că ce zice la rugăciunile pentru Sfânta Împărtăşanie? „Vrând să te împărtăşeşti cu jertfa cea fără de sânge, mergând, cu cei ce te-au mâhnit pe tine împacă-te.” Nu numai cu cei pe care tu i-ai mâhnit, ci şi cu cei care te-au mâhnit ei pe tine. Cuvântul acesta ne afundă în iad dacă nu-l respectăm.