Când se naște păcatul în inima noastră?
Ce să fac, căci eu mă spovedesc des, dar păcatele se adună mereu… și-mi spun apoi cu îndoială: dacă Dumnezeu nu mi-a iertat aceste păcate?
Atunci când apare îndoiala, trebuie neapărat să vă amintiți toate păcatele, să le scrieți pe hârtie și să le mărturisiți în fața preotului.
În cartea Cuvioșilor Varsanufie și Ioan despre spovedanie găsim următoarele: adeseori, noi greșim în timpul zilei cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta. În momentul în care greșim trebuie să ne aducem aminte de Dumnezeu și să-I cerem: „Doamne, iartă-ne, căci am greșit! Am judecat, am dormit prea mult, am vorbit lucruri nepotrivite”. Și Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, ne iartă nouă greșelile acestea zilnice.
Pe parcursul unei zile și al unei nopți avem milioane de ispite, dar dacă le-am considera pe toate păcate și am lupta personal cu ele și nu le-am învinge prin gânduri bune, ci am merge să le enumerăm pe toate părintelui, l-am slei de puteri. Trebuie să învățăm să îndepărtăm ispitele de la noi, căci acestea ne sunt insuflate de diavol și nu sunt gândurile noastre rele. Păcatul se naște în inima noastră doar în momentul în care acceptăm sugestia celui rău și alungăm sentimentele pozitive pe care le avem față de aproapele nostru prin supărare, mânie și ură. Atunci în inima noastră pătrunde răul. De ce? Pentru că n-am făcut diferența dintre gândurile noastre și ispite. Iar această înțelepciune vine odată cu experiența, în momentul în care păcatele ne obosesc pe noi înșine și suntem foarte atenți la faptele noastre. Ispite vor fi tot atâtea, dar păcate mult mai puține.
(Îndrumar creștin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 194)