„Ai dreptul să ierţi numai ce s-a făcut în paguba ta.” (Nicolae Iorga)

Omul, dacă raţionează în calitate de creştin şi vrea să se poarte conform cu doctrina creştină, poate ‒ şi trebuie ‒ să nu ţină seama de nedreptăţile săvârşite împotrivă-i, de insultele ce i se aduc lui, ca individ. Dar, dacă ocupă o funcţie de răspundere ori se află în fruntea treburilor publice, nu are dreptul să invoce principiul iertării spre a rămâne distant şi rece în faţa răului şi a-i lăsa pe nevinovaţi pradă ticăloşilor.

Eroarea tragică a lordului Halifax aceasta a fost, de a fi confundat două situaţii distincte. Şi nu numai a lui, ci și a numeroşilor zăpăciţi care cred că „nu judeca” şi „cine-s eu să judec?” se referă şi la interesele comunităţii, ale omenirii. Acolo e altfel, e invers: e nevoie de vigilenţă, de apărarea binelui, păstorul e iubit de turmă pentru că o păzeşte şi-şi pune viaţa pentru ea.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 70)