Când ne rugăm, să fim ca îngerii!
Rugăciunea e un mare har dat omului de Dumnezeu. Prin rugăciunea făcută în Duh și în adevăr, noi stăm de vorbă cu Dumnezeu. Cinstea aceasta, care s-a dat în dar nouă oamenilor, covârșește marea cuviință a îngerilor. Ei, avându-și fețele și picioarele acoperite cu aripile, cu multă smerenie zboară în jurul scaunului Dumnezeirii.
Prin sfiala aceasta, ei ne arată și ne învață pe noi ca în timpul rugăciunilor să lepădăm de la noi toată grija cea lumească, toate deșertăciunile firii omenești. Astfel, în osteneala și frica aceea îngerească, să nu privim la deșertăciuni, să nu lăsăm a ni se năluci în minte vreun lucru sau amăgire a lumii acesteia deșarte; ci să stăm în tot timpul rugăciunilor așa ca și cum ne-am vedea stând în mijlocul oștirilor îngerești, înaintea Atotputernicului și Atotțiitorului Dumnezeu. De vom sta astfel la rugăciune, vom face închinare îngerească, pe care o fac ei neîncetat în Ceruri.
(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 50)