Afectele trupului trebuie satisfăcute cu discernământ duhovnicesc
Afectele, fiind puteri ale trupului, nu sunt nici bune, nici rele, dar devin bune sau rele prin întrebuinţarea lor cu sau fără control şi discernământ raţional şi duhovnicesc. Satisfăcute în limitele naturale şi cu discernământ, lucrarea lor nu îngreunează şi nu se împotriveşte dinamismului vieţii morale. Din punct de vedere ascetic, afectele constituie premiza atât pentru săvârşirea virtuţilor, atunci când ele sunt canalizate într-o direcţie pozitivă, duhovnicească, dar în acelaşi timp, lipsa de voinţă, de tărie morală, căderea raţiunii de la funcţia sa de conducere a întregii vieţi sufleteşti, perverteşte această energie şi o îndreaptă într-o direcţie negativă, antispirituală, pătimaşă.
(Preot Ioan C. Teşu, Patima desfrânării şi lupta împotriva ei, Editura Credinţa strămoşească, p. 35)