Volumul „După Dumnezeu: morala și bioetica într-o epocă secularizată” de H. Tristram Engelhardt Jr. a fost lansat la Iași
Cartea, apărută la Editura Doxologia, este îngrijită și tradusă în limba română de către dr. Andrei Dârlău, care a semnat, de asemenea, studiul introductiv și notele volumului.
Evenimentul i-a avut ca invitați pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, Dr. Andrei Dârlău, Pr. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Popa și d-l Cătălin Jeckel, Consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.
Lansarea cărții a fost moderată de către Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae, cel care a prezentat cartea „După Dumnezeu. Morala și bioetica într-o epocă secularizată” drept cea mai fascinantă operă a lui Tristram Engelhardt Jr.
Traducătorul și îngrijitorul cărții, dr. Andrei Dârlău, a subliniat că această carte nu vorbește despre lucruri atât de îndepărtate:
Dacă aveți impresia cumva că vorbește teorie, că este o carte academică, de nivel prea elevat, pentru specialiști, pentru o nișă sau pentru un segment îngust și că vorbește despre lucruri foarte îndepărtate, ei bine nu vorbește despre lucruri atât de îndepărtate, deși vorbește despre Occident, ne dă un avertisment. Ea spune: „Aveți grijă, această mișcare secularizantă vine și peste voi. Aveți grijă, luați aminte, nu este atât de departe” și ne rugăm să nu fie așa, să vină o vreme în care să suferim de aceleași boli de care Apusul este acum bolnav.
La rândul său pr. prof. Univ. Dr. Gheorghe Popa a vorbit despre mesajul pe care această carte îl transmite:
Cartea aceasta este o sinteză care exprimă pe de-o parte convingerile sale, iar pe de altă parte experiența sa existențială. Mesajul ar fi: „Cine nu își cunoaște istoria, riscă să o repete”. De aceea în această carte, pentru ca să înțelegem demersul său, ne prezintă câteva etape semnificative în evoluția teologică și culturală a Occidentului creștin, mai puțin a Răsăritului creștin. Cu alte cuvinte, ea încearcă nu doar să pună un diagnostic pentru societatea contemporană, care după afirmația titlului, trăiește după Dumnezeu, adică trăiește ca și cum Dumnezeu nu ar exista sau ca și cum Dumnezeu nu intervine în deciziile noastre umane, ci să arate cauzele care au determinat forma minții de astăzi, a omului post modern. Ea ne arată că evoluția teologiei occidentale a fost diferită de evoluția teologiei ortodoxe.
Cătălin Jeckel, Consilier cultural în cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a afirmat ce reprezintă pentru Editura Doxologia această colecție „Bioetică și biopolitică”:
Editura a îmbrățișat acest proiect editorial pentru a rămâne fidelă crezului său că trebuie să dea o mărturie în lumea contemporană. Până la urmă, contextualizând, această colecție „Bioetică și biopolitică” este în esență o reafirmare sau o mărturie a ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel legat de trupul omenesc care este „templu al Duhului Sfânt”.