Articolele zilei

Voia lui Dumnezeu nu se descoperă magic

Cei ce întreabă pe oamenii duhovnicești ca să afle voia dumnezeiască să cunoască și amănuntul acesta. Voia lui Dumnezeu nu se descoperă magic, nici nu are o poziție de relativitate, și nici nu este îngrădită în cadrele înguste ale rațiunii umane. Preabunul Dumnezeu Se pogoară către slăbiciunea umană și vestește pe omul care mai întâi crede neîndoielnic, iar în al doilea rând se smerește prin a înseta cu înflăcărare după această vestire și a avea dispoziția de a o săvârși. De aceea, cu credință și recunoștință el primește primul cuvânt al părintelui duhovnicesc care-l sfătuiește. Când însă aceste virtuți ale credinței, ascultării și smereniei nu merg împreună și dovedești duh de contrazicere sau, și mai rău, întrebi și pe unii și pe alții, atunci voia lui Dumnezeu se ascunde precum soarele în norul ce trece peste el.

Problema aceasta este sensibilă și are nevoie de multă atenție. Avva Marcu spune: „Omul sfătuiește pe aproapele său, precum știe. Dumnezeu însă lucrează în cel ce-L ascultă după credința sa”. Condiția absolut necesară în cecetarea voii dumnezeiești este ca cel care caută să se facă vrednic de această descoperire, pentru că, precum am spus – voia dumnezeiască, în virtutea caracterului ei transcedental, nu se înțelege, nici se îngrădește în mod magic, în situații, locuri și organe, ci se descoperă numai celor vrednici de această vrednicie dumnezeiască.

(Iosif MonahulBătrânul Iosif Sihastrul. Nevoințe – Experiențe – Învățături, Schitul Lacu, 2001, pp. 107-108)

Autor: Gheron Iosif Vatopedinul
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: