Potrivit Sfântului Ioan Casian, virtutea înfrânării nu constă doar în cumpătarea în timpul mesei, la servirea mâncării, ci, mai ales, în „cumpătarea duhului”, care este o stare de curăţie sufletească la care se ajunge prin abţinerea de la păcate. Astfel, pentru păstrarea curăţiei duhului şi a trupului nu este de-ajuns numai înfrânarea de la mâncare, ci şi „alăturarea şi a celorlalte virtuţi sufleteşti: smerenia, milostenia, blândeţea etc.”. Căci prin lucrarea virtuţilor ne întoarcem atenţia de la cele lumeşti spre Dumnezeu, Care este centrul în jurul căruia gravităm şi vieţuim.

Săvârşirea virtuţii înfrânării aduce creştinului o detaşare de cele trecătoare, lumeşti, şi o aprindere a inimii după cele dumnezeieşti. Depărtându-ne mintea şi inima de cele ale lumii, ne apropiem de Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Casian, Virtutea înfrânării ‒ tămăduitoare a lăcomiei pântecelui, Editura Trinitas, Iași, 2003, p. 7)