În câmpii, în ţarini, în grădini, păduri şi prin munţi, muncitorii rezemaţi de uneltele lor de lucru îşi înalţă ochii spre cer şi, printr-o simplă mişcare, ca şi-n inimile lor, arată pe Dumnezeu copiilor lor. Săracii Îl cheamă pe Dumnezeu pentru a-i salva din lipsurile lor. Muribunzii, luptându-se cu moartea, Îl strigă pe El, Viaţa şi Învierea tuturor credincioşilor buni. Nelegiuiţii de El se tem, iar binefăcătorii Îl laudă. Regii şi împăraţii pământului îşi depun coroanele şi sceptrele lor înaintea Lui, iar oştirile Îl pun în fruntea lor.

Pentru biruință Lui I se aduce laudă, iar cei încovoiaţi, robiţi, înfrânţi şi zdrobiţi în El caută ajutor. În orice timp, loc şi împrejurare, Dumnezeu este chemat de oameni şi de întreaga natură în ajutor. Şi pentru ce toate acestea...? Pentru că în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa (Faptele Apostolilor 17, 28). „Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate. A Lui fie mărirea în veci. Amin!” (Romani 11, 36).

(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 25)