Ai o casă? Ți-a lăsat-o tatăl tău? S-o ai ca și cum ar fi a lui Dumnezeu. Nu este a ta. A îngăduit Dumnezeu ca să te adăpostești tu și copiii tăi.

Nu este păcat să aibă cineva o casă pentru a-și adăposti familia sau o haină cu care să se îmbrace, sau altceva ce îi este de neapărată trebuință pentru viață. Pentru voi, care aveți familii, nu este rău să aveți o căsuță. Dacă așa ceva nu este posibil, nu piere lumea din asta, se poate trăi și în chirie. Iar dacă locuința dobândită nu este din cele modeste, nu-i un păcat.

Se cere să fim atenți, însă, la cuvântul Domnului ce zice: „Vedeți și vă feriți de lăcomie” (Luca 12, 15). Să nu ne biruie lăcomia. Să nu ne dorim multe, mai multe decât avem. Căci se întâmplă de multe ori să avem multe și să fim nefericiți, pentru că vrem și mai mult. Dacă avem zece, vrem doisprezece, ne simțim săraci, suntem nefericiți.

Nu ne mulțumesc cele zece pe care le avem, ci ajung să ne intereseze mai mult cele două care ne lipsesc. Dacă avem însă zece și ne dorim doar zece, chiar dacă ele sunt prea puține, suntem fericiți și bogați.

(Arhimandritul Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, p. 45)