Ne-a mai povestit cel mai înainte pomenit avva Atanasie (de la Elion) că i-a venit într-o zi acest gând: „Oare ce fel de bine vor avea nevoitorii?”. Atunci a căzut în uimire (s-a răpit duhul) şi a văzut un bărbat care i-a zis: „Vino cu mine!” şi l-a dus într-un loc plin de lumină, oprindu-se la o poartă nespus de frumoasă, înăuntru se auzea o melodie aşa de dulce precum ar cânta mulţime de glasuri, lăudând pe Dumnezeu Domnul.

Bătând în poartă tânărul, a răspuns cineva dinăuntru zicând:

„Ce pofteşti?”

„Vrem să intrăm!” a zis tânărul (călăuza).

Atunci a răspuns un glas dinăuntru:

„Aici nu intră nimeni din cei care petrec în trândăvie! Îar dacă vrea să intre acela pe care l-ai adus, atunci meargă să se nevoiască şi nicidecum să nu cugete la lumea cea deşartă!”. Venindu-şi în simţire cuviosul Atanasie a cunoscut că tânărul din vedenie a fost Sfântul înger (păzitorul lui) iar cele descoperite au fost spre întărirea lui la nevoinţe cu mai multă râvnă.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine...”, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 422)