Totul este, începutul a toată lucrarea acesta e – începătorul trebuie să-și corecteze viața lui ca să se apropie de Dumnezeu, fiindcă rugăciunea minții nu-i lucru ușor și n-o poate dobândi omul decât numai prin smerita cugetare. Oricât de nevoitor ai fi, oricâte sute și mii de metanii ai face, oricâte privegheri – sunt bune, toate sunt bune, că astea sunt lucruri hotărâ­te de Sfinții Părinți cu mare înțelepciune –, dar vârful bunătăților este a te smeri, a te smeri înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Temelia tuturor bu­nătăților este smerita cugetare. De aceea, trebuie în­tâi și întâi și întâi să faci ascultare superiorilor și să-ți tai voia. Inaintea superiorului tău și înaintea altora să n-ai voia ta, căci vrăjmașul, ispititorul cu asta ne biruiește, cu înălțarea minții.

A nu-ți tăia voia și a fi împotrivă e începutul înălțării minții, al egoismului. După ce un timp scurt sau mai îndelungat ai făcut oleacă ascultare, tăindu-ți toată voia, poate că superiorul tău vrea să te încerce, poate să-ți zică un cuvânt nepotrivit. Tu să zici așa: „Așa cum zici tu, părinte, așa e.” Tu vezi că nu-i potrivit, dar spui: „Așa cum zici tu”. Faci așa ca să-ți tai înțelepciunea, că tu vii de afară, din lume, ești plin de toate gestu­rile omenirii, de omul cel vechi, plin cu păcate. De aceea, trebuie întâi să te smerești, să zici așa, că „nu știu nimic.” Și apoi harul Sfântului Duh se pogoa­ră peste tine, fiind tu sincer, și dacă nu te duci cu gândul îndoit, pogoară harul Sfântului Duh smerita cugetare. De acum cunoști armele astea atât de durabile cu care poți să te lupți cu ispititorul, ai o temelie bună și poți să înaintezi ca să începi cu „Doamne Iisuse Hristoase”, rugăciunea cea atât de folositoare și atât de binecuvântată. Dar dacă tu ești plin de toate patimile, și dacă unul ți-a zis un cuvânt iar tu i-ai răspuns și te-ai îndreptat înaintea tuturor, te osârduiești, ca omul, să câștigi Rugăciunea lui Iisus, dar trebuie întâi, la orice lucru, să pui temelie, nu-i așa? Dacă ai ca temelie ascultarea, smerita cugeta­re, poți să biruiești în lupta cu celelalte patimi. Dar nu cumva să crezi că ești desăvârșit de-acuma, că s-a terminat lupta. Adică, având harul ăsta poți să te lupți cu duhurile cele viclene.

Că nu ne este lupta împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva duhu­rilor răutății întru cele cerești. Vezi, rugăciunea minții e cea mai mare armă, cea mai bună și cea mai sigură pentru sfânta mân­tuire, fiindcă prin ea devine omul desăvârșit duhov­nicesc — toată răsuflarea lui, toată viața lui nu este altceva decât rugăciune. Omul duhovnicesc învistierește în inima și în mintea lui pe Iisus Hristos, Dum­nezeu adevărat, Cel care ne-a scos din păcat și din moarte. Dar trebuie să fim atenți, căci Dumnezeu ajută, îți dă rugăciunea minții, însă noi să o respec­tăm, ca să n-o pierdem.

(Starețul Dionisie, Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 207-208)