Articolele zilei

Vai celor ce fac pe duhovnicul și omoară sufletele celor ce se mărturisesc!

Grijă mare așadar, pentru căutarea doctorilor experimentați care pot să vindece rănile sufletului rănit de păcate. Grijă urgentă din pricina caracterului acut al rănilor și al feluritelor patimi. Grijă intensă pentru primejdia amară, fiindcă așa cum medicul neiscusit pe mulți îi trimite la porțile iadului, la fel și duhovnicul neînțelept și nepriceput multe suflete va trimite în iad. O! cât de înfricoșător rău este să afle cineva moartea acolo unde caută vindecare! Cine poate să aprecieze mărimea uriașei nenorociri? Cine poate să plângă o asemenea pierzanie! Ochii lui trebuie să se transforme în izvoare de lacrimi ca să plângă pe măsură nenorocirea. Vai! Vai! celor ce fac pe duhovnicul și omoară sufletele celor ce se mărturisesc! Vai celor care pretind bani în locul străpungerii și zdrobirii inimii și împăcării lui Dumnezeu prin viață virtuoasă spre iertarea păcatelor. Vai celor ce caută ca în schimbul plății să vândă iertarea faptelor rele! Vai celor fățarnici și celor ce fățărnicesc evlavia spre înșelare și căutarea câștigului, celor ce fac pe evlavioșii pentru bani! Vai celor ce făgăduiesc în schimbul banilor rugăciuni și cereri pentru cei ce păcătuiesc! Vai neguțătorilor de suflete care vând pentru câteva monede sufletele creștinilor demonilor! Vai celor ce învață minciuna! Partea lor va fi cu tatăl lor diavolul, tatăl minciunii!

Iubite creștin! Dumnezeu nu este nevoiaș, El nu are nevoie de nimic, fiindcă nu este lipsit de nimic. Așadar, să nu aduci rugăciuni străine și cereri pentru satisfacerea dumnezeieștii dreptăți rănite de tine pentru împăcarea lui Dumnezeu cel mâniat, fiindcă nimic nu vei folosi. Ai păcătuit? Simți povara păcatului? Ai mustrări de conștiință? Poartă de grijă ca să te ușurezi, poartă de grijă să înceteze mustrarea de conștiință. Numai duhovnicul este doctor. Caută leacurile mai degrabă decât rugăciunile și cererile altora. Dar chiar dacă le cauți și pe acestea, nu trece cu vederea leacurile. Așa cum atunci când suntem bolnavi, cum ne învață Sfântul Apostol Iacov căutăm rugăciunile, dar ne ungem și cu untdelemn, la fel și aici, caută mai întâi leacul și dacă ești bogat dă sfinților să se roage pentru tine, rugându-te și tu împreună cu ei. Iar rugăciunea celor ce se roagă să fie expresia dorului arzător pentru împăcarea cu Dumnezeu, altminteri nu îți este de nici un folos plata și rugăciunile altora, dacă tu ești nepăsător, fiindcă tu cu nimic nu ai devenit mai bun din punct de vedere moral. Iubiților, este vorba aici de renașterea morală, este vorba despre viața creștină, este vorba despre petrecerea cuvioasă și virtuoasă, este vorba de însușirea a ceea ce este dumnezeiesc. Este vorba despre desăvârșire și sfințenie. Fiindcă astfel devenim părtași vieții veșnice. Dacă noi nu luptăm, nimic nu isprăvim, deșarte sunt și rugăciunile duhovnicului, deșarte sunt și paraclisele pe care le plătim, deșarte și cele 40 de liturghii pe care le plătim pentru cel ce nu se pocăiește și nu satisface dumnezeiasca dreptate și care încă trăiește în păcat. Să ne mântuim prin zdrobirea inimii și prin adevărată spovedanie.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Studii despre Biserică, despre Tradiție, despre dumnezeieștile Taine și despre slujirea în Duh și adevăr, traducere Laura Enache, Editura Doxologia, 2016, pp. 260-262)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: