Emoția este amestecată cu patimile iubirii de desfătare. Nu se identifică în întregime cu ele, dar este pătrunsă de ele în mare măsură. Un om sănătos duhovnicește este un om echilibrat în toate manifestările. Am spus mai devreme că, atunci când mintea omului este luminată, când omul ajunge la luminarea minții, nu este mișcat de Dumnezeu doar psihologic sau emoțional, ci are adevărata părtășie cu Dumnezeu. Mai mult, el vede în întreaga creație rațiunile existențelor – energia cea necreată a lui Dumnezeu care le ocârmuiește. El nu este mișcat în chip emoțional de natură și de frumusețea ei, ci vede în ea energia lui Dumnezeu. Cum spune Sfântul Isaac Sirul, credința din vedere – la care omul ajunge când dobândește luminarea minții – „este poartă către tainele lui Dumnezeu”.

Voi da un exemplu simplu. Sfântul Diadoh al Foticeii spune că una este bucuria începătoare și alta bucuria desăvârșitoare. Cea dintâi, fiind puternic legată de emoție, este amestecată cu închipuire, „nu e lipsită de lucrarea închipuirii”, pe când bucuria desăvârșitoare este legată de smerita cugetare. La mijloc, între bucuria emoțională și bucuria desăvârșitoare, se află „întristarea iubitoare de Dumnezeu și lacrima fără durere”. Bucuria emoțională, numită începătoare, nu este lepădată cu totul, însă trebuie să ajungem la bucuria desăvârșitoare. Desăvârșirea și tămăduirea se împlinesc prin cruce. „Că a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”. Deci în Biserică ne străduim să preschimbăm toate emoțiile, ca și toate cele lumești. Preschimbarea emoțiilor în experiențe adevărate și autentice se săvârșește prin pocăință. Pocăința ne conduce de la un dureros și tragic monolog, la dialogul cu Dumnezeul Cel Viu. Prin pocăință, osândire de sine și smerenie, preschimbăm emoțiile în experiențe duhovnicești.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în Tradiţia Ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, pp. 77-78)