Domnul îl cercetează pe om într-un mod personal, de aceea fiecare dintre noi își are propria-i cale către Dumnezeu. Am auzit istorisiri uimitoare despre cum și-au trăit unii oameni „dragostea cea dintâi”. Adeseori cea mai mică deschidere a inimii este de ajuns ca Dumnezeu să intre înlăuntrul omului și să i Se descopere.

Părintele Sofronie povestea despre un țăran rus care, în timp ce bea vodkă într-o cârciumă, a primit un gând bun și împreună cu el cercetarea harului dumnezeiesc. Acest har l-a scos pe țăran din cârciumă și l-a dus mai apoi în Sfântul Munte, unde a devenit monah în Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”.

Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul și chipul în care îl atrage la Sine! Bunăoară, cineva care fură de zece ori într-o zi se poate hotărî odată să fure numai de nouă ori, și aceasta este de ajuns pentru ca Dumnezeu să Se strecoare în inima lui și să-l întoarcă de la calea păcatului.

Dragostea lui Dumnezeu este adevărată nebunie, dar nebunia Lui este mai înțeleaptă decât înțelepciunea lumească.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, traducere din limba engleză de Monahia Porfiria, Editura Doxologia, Iaşi, 2015, pp. 111-112)