Părinte, ce loc ţine în viaţa călugărească Rugăciunea lui Iisus? Această formă de rugăciune este răspândită în popor?

Ca pretutindeni în Ortodoxie, şi în monahismul românesc Rugăciunea lui Iisus se bucură de o atenţie deosebită. La intrarea în cin, monahul primeşte meta­niile, cu recomandarea să aibă necontenit în minte şi în inimă rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Apoi, monahii care nu pot lua parte regulat la pravila obştească trebuie să spună zilnic un anume număr de „Doamne Iisuse...”, pentru fiecare din cele şapte Laude. Stareţul Ioanichie al Mănăstirii Sihăstria, vestit părinte duhov­nicesc, sfătuia mereu pe ucenicii săi: „Fraţilor, să nu uitaţi niciodată acestea trei: frica de Dumnezeu, paza minţii şi pe „Doamne Iisuse”.

Din vechime, monahismul românesc a avut forma isihastă, cum o dovedesc multele „sihăstrii” şi numele de „sihastru” – care la niciun alt popor ortodox nu a devenit aşa de popular ca la români.

Necontenit în legătură cu poporul, ca şi mănăstirile de astăzi, aceşti sihaștri, între sfaturile pe care le dădeau credincioşilor, îi învăţau şi rugăciunea neîncetată. Este cunoscut un ţăran simplu, Moş Gheorghe, care a trăit în aspră asceză şi avea necontenit paza minţii şi Rugăciunea lui Iisus, care se practica de toată familia sa. Odată cu apariţia Filocaliei şi cu renaşterea filocalică de care am pomenit, practica Rugăciunii lui Iisus s-a răspândit şi mai mult în popor.

În privinţa practicării Rugăciunii lui Iisus, mona­hismul românesc a păstrat deosebirea clasică a marilor părinţi duhovniceşti, care despart urcuşul duhovnicesc în două etape ireversibile: lucrarea (asceza) şi contemplaţia. Toţi monahii se îndeletnicesc cu Rugăciu­nea lui Iisus, dar, la începutul vieţii duhovniceşti, accen­tul principal se pune pe asceză şi pe ascultare, adică preocuparea de căpetenie a începătorului fiind lupta cu patimile. Abia după curăţirea de patimi, începe sporirea în Rugăciunea lui Iisus, făcută cu multă trezvie şi cu lucrarea minţii. Spre deosebire de recomandarea făcută de Cuviosul Paisie de la Neamț (Velicicovschi), care zice că şi începă­torii pot spori în Rugăciunea lui Iisus, fără o prealabilă purificare de patimi, prin asceză și ascultare.

(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 55-57)