Odată, pe când se afla în Biserica Maicii Domnului Halcopratia, s-a apropiat de el un tânăr foarte cuminte, care mergea totdeauna neobosit la sfintele slujbe.

– Părinte, îl întreabă tânărul, ce să fac ca să dobândesc mântuirea?

– Tu, băiatul meu, ești un suflet nevinovat. Cum ceri să auzi cuvinte de mântuire de la un bătrân care a putrezit în păcate?

– Cuvântul lui Dumnezeu, părinte, zice: „Întreabă pe părintele tău și el te va învăța”. De aceea și eu cer de la tine să aud cuvânt bun. Să nu mă treci cu vederea pe mine, netrebnicul!

– Ce te gândești, l-a întrebat atunci sfântul, să te faci monah sau să placi lui Dumnezeu în viața obișnuită?

– Mă gândesc, părinte, să mă învăț mai întâi în viața aceasta obișnuită și apoi ceea ce va vrea Dumnezeu.

– Dacă vrei, fiule, să locuiești între oameni, trebuie să fii atent la următoarele lucruri: să nu osândești pe nimeni niciodată, să nu râzi de cineva, să nu te mânii, să nu disprețuiești, păzește-te mult să nu zici: „Cutare trăiește în păcate sau cutare face desfrâu”, căci aceasta înseamnă: „Să nu judecați!”. Pe toți oamenii să-i vezi cu aceiași ochi, cu aceeași dispoziție, cu același gând, cu inimă simplă. Pe toți să-i ai ca pe Hristos. Nu-ți pleca urechea la omul care osândește pe alții, nu te bucura și nu încuviința cele ce zice, ci tine-ți gura închisă și fii, adică, zăbavnic la vorbă și grabnic la rugăciune. Dar nici pe cel ce judecă pe altul să nu-l osândești întru tine. Chiar dacă el face un lucru rău, tu vezi-ți lipsurile tale și osândește-te numai pe tine însuți.

– Cele ce îmi spuneți, a zis băiatul, sunt pentru cei sporiți; dar eu, nimicul, cum voi putea ajunge ca bine să plac lui Dumnezeu?

– Tinerețea, fiule, dacă are smerenie și nevinovăție, ajunge. Nimic altceva nu-ți cere Dumnezeu. De aceea, fiule, să fii nevinovat și smerit. Socotește-te pe tine mai prejos decât toți; atunci într-adevăr vei trăi împreună cu Hristos. Silește-te, de asemenea, să nu-ți închipui în mintea ta că ai ajuns la măsura sfinților, ci să zici adesea: „Suflete al meu, tu știi că am întrecut și pe draci cu păcatele și nicio faptă bună nu am făcut până acum pentru Dumnezeu. Vai de mine, ticălosul, ce voi face în ziua judecății?”.

Chiar dacă cineva ar face semne și minuni, trebuie să nu se socotească drept, pentru că fără îndoială va păcătui în rugăciunea sa, fie în mișcările inimii, fie în împrăștirea gândurilor, adică, când una zice gura, iar mintea se află în altă parte. De aceea, adu-ți aminte și zi adesea: „De cele ascunse ale mele curățește-mă și de cele străine ferește pe robul Tău!”.

Trebuie apoi să mai ai în vedere și un lucru: niciodată să nu fii mulțumit cu lucrurile tale cele bune, nici să te încrezi în tine din pricina lor. Nu știi dacă sunt plăcute sau neprimite înaintea lui Dumnezeu. De aceea, mai bine să ai în El încrederea ta și în puterea Lui, socotindu-te pe tine gunoi netrebnic. O, fiule, câte păcate facem noi și nu le știm! Când vezi pe aproapele tău greșind, tu să pui asupra ta greșeala lui. Chiar dacă cineva te ocărăște, te osândește sau te disprețuiește până la înjosire, tu smerește-ți gândurile și osândește-te pe tine însuți ca păcătos și nevrednic de a trăi. Deci, prin toate acestea, vei dobândi îndreptare și mântuire.

Atunci, tânărul l-a întrebat iarăși:

– Părinte, cum poate omul să biruiască o ispită diavolească?

– Biruința a toată ispita este tăcerea și smerenia. Toate lucrurile celui smerit sunt cunoscute de Dumnezeu și lăudate de către îngerii Lui. De aceea sunt înfricoșate și temute de diavoli. Fii, deci, smerit, cu inimă înfrântă, ca să dorească Duhul Sfânt să se sălășluiască întru tine și să-ți dea putere să nesocotești toate grijile vieții. Pentru că văd că acestea te îndepărtează mai mult de calea lui Dumnezeu, ocupându-te cu lucruri nefolositoare. Acestea, fiule, nu ne vor ajuta cu nimic în ziua judecății. Nu ne-a adus Dumnezeu în această viață ca să ne pierdem pe noi înșine cu grijile și treburile netrebnice, înșelați de diavolul, ferească Dumnezeu.

Dăruiește-te pe sineți cu totul lui Dumnezeu, grijindu-te numai de suflet, și El va avea grijă de trebuințele tale cele trupești. Fiindcă, oricât te-ai îngriji de trup în această viață, nu poți adăuga la statul tău un cot, cum zice Domnul. Ce folos avem de la lucrurile lumii, chiar dacă am izbuti să le adunăm pe toate în magaziile noastre? La sfârșitul vieții toate rămân aici, și noi, goi de toată virtutea, ne sălășluim în groapă. Ce câștig material ne poate mântui atunci? Desigur, niciunul; ci ne va înconjura pretutindeni vaiul, durerea și iadul cel veșnic.

De aceea să ne rugăm neîncetat, cu multă atenție și liniște. Gândește-te, fiule, și pune bine în inima ta toate cele ce-ți spun; leapădă grijile și trăiește înțelepțește și bine plăcut Domnului și Dumnezeului tău.

Cu aceste sfaturi, fericitul a trezit o adâncă umilință în inima tânărului care, voind să plece, a căzut la picioarele lui, rugându-l să-l binecuvânteze. La fel a făcut și Nifon; a căzut și el la picioarele băiatului, apoi l-a binecuvântat pentru plecare.

Tânărul acesta era fiul unui demnitar de la palat. De atunci, cea mai mare parte din timp și-o petrecu împreună cu cuviosul, care nu primise încă cinstea arhieriei. I-a aflat și chilia și adesea mergea la el, hrănindu-se cu dumnezeiasca sa învățătură, mai dulce decât mierea și fagurul. Astfel și-a hrănit sufletul său, și de tânăr s-a făcut vas ales în mâinile lui Dumnezeu. A bineplăcut lui Dumnezeu cu faptele sale și, când a venit ceasul, și-a încredințat sufletul în mâinile Lui și s-a odihnit în dumnezeiasca fericire. Iar numele acelui tânăr era Neofit.

(Un episcop ascet. Viața și învățăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Episcopiei Romanului, 2001, pp. 149-152)