Postul l-a făcut pe Ilie să vadă privelişte de taină. După ce timp de patruzeci de zile şi-a curăţit sufletul prin post, a fost învrednicit să vadă pe Domnul în peştera din muntele Horeb, atât cât e cu putinţă unui om să-L vadă (III Regi 19, 8-13).

Prin post a dat înapoi văduvei viu copilul şi astfel prin post a fost puternic chiar faţă de moarte (III Regi 17, 22). O voce ieşită dintr-o gură, care a postit, a închis unui popor nelegiuit cerul trei ani şi şase luni (III Regi 18, 1).

Şi ca să moaie inima neîmblânzită a celor îndărătnici, a preferat să sufere şi el ca şi aceia. De aceea a şi spus: „Viu este Domnul; nu va fi apă pe pământ decât numai atunci când voi spune eu” (III Regi 17, 1). Şi a făcut Ilie ca, prin foamete, întreg poporul să postească, ca să îndrepte răutatea oamenilor, pricinuită de desfătare şi de viaţă desfrânată.

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, omilia I despre post, VI, în col. PSB, vol. 17, p. 351)