De ce este această teamă de a ne descoperi cu totul în faţa propriului duhovnic?

Fiindcă nu suntem smeriţi. De aceea, trebuie să te descoperi, mai ales când ştii că nu numai de gânduri, dar şi de rămăşiţa gândului o să ne întrebe Dumnezeu. Încă numai abia ce ai început să te gândeşti spre rău şi n-ai reuşit, încă până şi asta e neascuns înaintea lui Dumnezeu; El ştie că ai vrut să gândeşti şi mai rău. De aceea, dacă tu, ca om, te consideri vinovat şi te descoperi înaintea duhovnicului – fie duhovnicul cât de înapoiat –, Dumnezeu te-a iertat, fiindcă te-ai smerit. Vezi? Dumnezeu zice: „Şi gândurile sunt descoperite înaintea Mea, şi rămăşiţa gândului”, gândul la care numai ai început să te gândeşti şi n-ai reuşit. Vezi, ce lucru dumnezeiesc este?

Dar cât e de uşor cu Domnul, fiindcă Dumnezeu e atâta de bun şi te iartă. Oricât de mult ai căzut, ori de câte ori ai cădea, să te scoli, că asta-i îndreptarea ta! De şaptezeci de ori câte şapte dacă greşeşti, să te întorci, şi Dumnezeu te îmbrăţişează şi te bagă între oile păşunii Sale. Primejdia cea mai înfricoşată este când eşti nepăsător. Asta e ca un fel de neîncredere, de necredinţă în Dumnezeu.

(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, p. 191)