Creștinul care se roagă numai de formă e asemenea unei femei care coase de zor, cu acul fără ață. Coase, coase înainte, dar fără nici un folos. Pierde vremea în zadar. Așa pățesc și oamenii lui Dumnezeu care se roagă numai de formă, de obicei numai cu buzele, iar nu și cu mintea. Acul rugăciunilor aleargă înainte pe treptele zilelor vieții lor, dar zadarnic, fiindcă lipsește ața atenției, a cugetării sănătoase, a adunării sau a urmăririi rugăciunilor cu mintea. Lipsește Duhul Rugăciunii.

Lipsește cusătura, adică viața rugăciunii, lipsește apropierea și unirea cu Dumnezeu. Astfel, adeseori observăm cu adâncă durere că rugăciunile celor mai mulți dintre noi, creștinii, sunt ca un ac ce coase fără ață, care aleargă înainte în zadar, ca o cusătură de formă, nefolositoare, făcută în gol.

(Protosinghelul Nicodim Măndiță, Învățături despre rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 42)