Voi nu aveţi a vă teme de aceste poticniri, ascultătorilor, de vreme ce priviţi cu atâta luare-aminte acest mormânt atât cu ochii cei dinafară, cât şi cu cei lăuntrici, de vreme ce inima voastră nu-L răstigneşte pe Iisus, ci se răstigneşte împreună cu El. Asemenea stări sufleteşti alcătuiesc slava zilei de azi şi fericirea voastră viitoare. A purta crucea lepădării de sine şi a răbdării, a urca la însăşi înălţimea iubirii de Dumnezeire şi omenire, a răstigni trupul cu patimile şi poftele, a muri lumii pentru a via lui Dumnezeu înseamnă a dobândi tot ce a săvârşit Dumnezeu-Omul: aceasta dă dreptul fiecărui următor al Lui să simtă şi să spună la capătul alergării sale: săvârşitu-s-a!

Săvârşitorule al mântuirii noastre, desăvârşeşte paşii noştri întru cărările Tale. Viaţa, Care Te-ai dat pe Tine Însuţi morţii, viază-ne prin Tine în veci. Amin.​

(Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei, Cuvinte despre Taina Crucii, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, p. 33)