Sufletul și trupul sunt create în aceeași clipă
Înșiși Sfinții Părinți stăruie a arăta că facerea omului nu trebuie înțeleasă „cronologic”; este, mai curând, o descriere „ontologică” în care se istorisește „alcătuirea” omului, iar nu ordinea cronologică în care ea a avut loc. (...) Dar facerea omului însuși ‒ atât a trupului, cât și a sufletului, împreună cu harul în care omul a fost făcut ‒ a fost instantanee. (...) Sfântul Ioan Damaschin învață: „A făcut trupul din pământ, iar suflet rațional și gânditor i-a dat prin insuflarea Sa. Aceasta numim chip dumnezeiesc. [...] Trupul și sufletul au fost făcute deodată, iar nu întâi unul și apoi celălalt”.
Iar Sfântul Grigorie al Nyssei învață și mai amănunțit: „(...) Nu susținem nici părerea că omul a fost plăsmuit de Cuvântul cel dumnezeiesc sub forma unei statui de lut pentru care a fost creat mai târziu sufletul (...); ci, mai curând, întrucât omului îi recunoaștem o singură ființare, formând un tot unitar, chiar dacă e alcătuit din trup și din suflet, ar trebui să spunem că și începutul existenței sale e unul singur, același pentru amândouă părțile, altfel ar trebui să spunem că, dacă trupul a venit înainte și sufletul după aceea, omul e, în același timp, și mai bătrân și mai tânăr decât sine însuși”.
(Ieromonahul Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, ediția a II-a, revizuită, Editura Sophia, București, 2011, pp. 107-108)